Guvernul cere ajutorul populației pentru eliminarea vizelor pentru Statele Unite

Publicat: 19 apr. 2024, 08:15, de Filon Stan, în POLITICĂ , ? cititori
Guvernul cere ajutorul populației pentru eliminarea vizelor pentru Statele Unite
Guvernul cere ajutorul populatiei pentru eliminarea vizelor pentru Statele Unite

Guvernul a lansat un apel către populație pentru ca România să poată scăpa cât mai repede de vizele necesare în prezent pentru călătoriile în Statele Unite ale Americii. Vedeți în rândurile de mai jos cum puteți ajuta!

Guvernul cere ajutorul populației pentru eliminarea vizelor pentru Statele Unite

Așadar, Guvernul cere ajutorul populației, pentru eliminarea vizelor pentru Statele Unite. Executivul a postat pe pagina oficială de Facebook soluția pentru eliminarea vizelor, care îi implică însă pe cetățenii români care au vizitat deja Statele Unite.

Citește și Vrei să emigrezi în SUA? A început programul Loteria vizelor!

Guvernul ne anunță astfel că lucrează intens pentru eliminarea vizelor, iar țara noastră este foarte aproape de a îndeplini criteriile tehnice în acest sens, însă rata de refuz ne trage înapoi. Aici trebuie să intervină românii care au vizitat deja SUA și care ar trebui să-și reînnoiască vizele. Iată comunicatul Guvernului.

„Admiterea României în Programul Visa Waiver este un obiectiv strategic național pentru îndeplinirea căruia Guvernul României lucrează îndeaproape cu partenerii americani.

Citește și Parlamentul European dă în judecată Comisia Europeană pentru eșecul ridicării vizelor SUA pentru România și alte trei state

Vicepremierul Marian Neacșu, Seful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Ghigiu și Cordonatorul național pentru Programul Visa Waiver consilierul de stat Valentin Vătăjelu au primit-o azi la Palatul Victoria pe doamna Rena Bitter Secretarul adjunct pentru afaceri consulare din cadrul Departamentului de Stat al SUA, însoțită de ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, doamna Kathleen Kavalec și Consulul General John Gimbel.

România este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice dar, pentru scăderea ratei de refuz sub pragul de 3%, este nevoie de sprijinul tuturor cetățenilor români care dețin sau au deținut viza SUA de tip B1/B2 – afaceri și turism. Reînnoirea acesteia în următoarele șase luni ne poate asigura succesul”, scrie pe pagina oficială de Facebook a Guvernului României.