Guvernul va desființa Măsura 3 pentru IMM-uri și va muta banii la Măsura 2

Publicat: 20 mai 2021, 06:00, de Răzvan Zamfir, în Business , ? cititori
Guvernul va desființa Măsura 3 pentru IMM-uri și va muta banii la Măsura 2

Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat un proiect de OUG care vizează desființarea Măsurii 3 – granturi de investiții, iar sumele vor fi realocate către Măsura 2, destinată granturilor pentru capital de lucru. Măsura 3 se va reface pe programul de finanțare europeană REACT-EU, aflat în prezent în proces de programare la MIPE.

Schimbările preconizate urmăresc anularea în forma actuală a Măsurii 3 pentru a permite realocarea sumelor de la Măsura 3 la Măsura 2 pentru satisfacerea tuturor cererilor de finanțare eligibile depuse în acest moment, inclusiv cu sumele provenite din REACT-EU.

 În cazul Măsurii 3 au fost depistate o serie de vicii la înscrierea pe liste, fiind suspectate fraude, pentru care a fost sesizată și DNA.

Potrivit Ministerului Economiei, Măsura 3 va fi relansată cu sume provenite din REACT – EU. Beneficiarii care au depus cereri de finanțare în cadrul Măsurii 3, care va fi anulată, nu vor fi restricționați prin criterii de eligibilitate să își redepună aplicația în vederea obținerii de granturi.

Până la finalizarea perioadei de înscriere au depus proiecte de finanțare peste 27.000 de firme, iar procentele de cofinanțare ajung să fie foarte mari. La București ultimul deasupra liniei, care intră la finanțare, este cu un procent de cofinanțare de 56,51%.

Au aplicat 27.736 firme, însă procentul de confinanțare sub care s-a tras linie pe listele din cele opt regiuni este foarte mare. În București, deasupra liniei, cel mai mic procent de cofinanțare este de 56,51%. Cel mai mare procent de cofinanțare este de 88,85%.

Dezbaterea publică a proiectului va dura 10 zile. Proiectul de ordonanță poate fi cercetat aici.