Halucinant. Preoții cer adeverință de la medici la botez. Semnată și cu  „Doamne ajută!”

Publicat: 31 aug. 2023, 20:00, de Victor Scarlat, în SOCIAL , ? cititori
Halucinant. Preoții cer adeverință de la medici la botez. Semnată și cu  „Doamne ajută!”

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu,  susține că preoții le cer părinților care-și botează copiii, adeverință de la medic că micuții sunt sănătoși. A văzut cu ochii ei una, semnată cu mesajul Doamne ajută!

Sandra Alexiu spune că a cerut explicații și i s-a spus că așa solicită Patriarhia, iar medicii se conformează.

 „Când credeam că le-am văzut pe toate, primesc solicitare de adeverință că un sugar e sănătos, ca să poată fi botezat. Am solicitat suportul legal. Am primit informația că așa e legea de la patriarhie și să fac bine sa respect legea, ca asa fac toți ceilalți medici, să nu crâcnesc. Am primit și o adeverință drept exemplu, drept dovadă (lumească) de incompatibilitate a legii patriarhiei cu legile celelalte (GDPR). Semnat și cu „Doamne ajută”, a scris Sandra Alexiu pe Facebook.

Medicul Alexiu vorbește de birocrația împământenită la români și de situația dificilă în care se află medicul pus în fața unei astfel de situații.

„Mai urmează ca părintele să recomande pacienților să se mute la un medic de familie care e mai binevoitor cu adeverințele. Eu acum ce să fac, să îi recomand să schimbe preotul?! Cât de adânc e întipărită în ADN gena birocrației în țara asta?”, a adăugat Sandra Alexiu.