Hepatita de cauză necunoscută: Noi dovezi că există o legătură cu Covid-19

Publicat: 02 iun. 2022, 19:30, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Hepatita de cauză necunoscută: Noi dovezi că există o legătură cu Covid-19

Cercetătorii au studiat posibilitatea mai multor cauze, pe care treptat le-au restrâns, fiind în prezent în faza apropierii de una care ar putea fi la originea acestei boli cu impact asupra copiilor. Astfel, această formă de hepatită ar putea fi consecința unei co-infecții între Covid-19 și adenovirus.

”În prezent, am reușit să dezvoltăm una dintre opțiunile pe care le-am urmărit inițial, respectiv Covid plus adenovirus, a explicat pentru El Mundo Antonio Rivero-Juarez, cercetător în domeniul bolilor infecțioase, Spitalul universitar ”Reina Sofia” și Institutul pentru investigații biomedicale Cordoba.

Potrivit acestuia, apariția acestei hepatite ar putea fi legată de existența unui co-factor, care a exacerbat existența anterioară a unui virus în organism. Astfel, este posibil ca toți acești copii să fi avut Covid-19 la un moment dat. ”Ei au stabilit că la copii coronavirusul se află în stare latentă în sistemul lor digestiv. Astfel, în sistemul digestiv existau rezervoare de virusuri care, atunci când intrau în contact cu alți agenți patogeni, cum este adenovirusul, își multiplicau forța mecanismului patologic, explică Antonio Rivero-Juarez.

Această ipoteză a fost prezentată în revista The Lancet Gastroenterology&Hepatology.

Cu siguranță, infecția Covid-19 creează un rezevor viral în sistemul digestiv al copiilor.

Câteva observații. Este complicat să se confirme științific această ipoteză, deoarece nu toți copiii au fost testați serologic pentru a verifica urmele Covid-19 în corpul lor. Și nici nu sunt studii care să certifice existența chiar latentă a coronavirusului în tubul  digestiv al copiilor, subliniază cercetătorii.

Autorii studiului estimează că ”testele serologice în curs sunt susceptibile să arate un număr crescut de copii afectați de hepatita acută severă și de o infecție anterioară sau actuală cu SARS-COV-2.

Organizația Mondială a Sănătății a înregistrat peste 650 de cazuri și 9 decese provocate de această formă de hepatită a cărei cauze este în continuare incertă. În total, din cauza acestei boli în aproximativ 30 de cazuri a fost nevoie de grefa de ficat. Din luna aprilie, numărul cazurilor este în creștere în numeroase țări.