Huawei Watch GT Pro și Gentle Monster X sunt expuse pentru public în Băneasa Shopping City

Huawei Consumer Business Group invită publicul, în perioada 10 septembrie – 13 septembrie, la o sesiune de hands-on, dedicată celor mai noi dispozitive din portofoliul companiei, în magazinul Huawei Experience Store din Băneasa Shopping City. Printre produsele care vor fi disponibile pentru a fi testate în exclusivitate, se numără HUAWEI WATCH GT 2 Pro și HUAWEI WATCH FIT, cele mai noi dispozitive din portofoliu, lansate la nivel internațional pe 10 septembrie, în cadrul evenimentului Huawei Developer Conference.

Alături de aceste două dispozitive, ochelarii inteligenți GENTLE MONSTER X HUAWEI vor fi și ei disponibili pentru testare în intervalul menționat, în magazinul Huawei Experience Store.

Sesiunea de vizionare are ca scop informarea publicului larg cu privire la noutățile din portofoliu și le oferă totodată consumatorilor posibilitatea de a afla care sunt cele mai interesante specificații ale HUAWEI WATCH GT 2 PRO și HUAWEI WATCH FIT, cu puțin timp înainte de a fi disponibile pentru vânzare pe piața locală. În același timp, ochelarii inteligenți GENTLE MONSTER X HUAWEI le vor fi prezentați iubitorilor de dispozitive high-tech în exclusivitate.

HUAWEI WATCH GT 2 Pro și HUAWEI WATCH FIT

HUAWEI WATCH GT 2 Pro stabilește noi repere în categoria Wearables, fiind cel mai nou model al Seriei HUAWEI WATCH GT. Acesta îmbină armonios designul premium cu tehnologiile de ultimă oră. Corpul minimalist, realizat din titan, se remarcă pintr-o rezistență sporită la temperaturi extreme, iar carcasă din ceramică și ecranul realizat din safir conturează armonios aspectul minimalist. HUAWEI WATCH GT 2 Pro continuă să dezvolte experiența sportivă cu peste 102 de moduri de antrenament disponibile. Acestea includ două noi sporturi, spre deosebire de modelele anterioare din serie – schi și golf.

HUAWEI WATCH FIT este un dispozitiv purtabil inteligent, cu ecran dreptunghiular, ce încurajează utilizatorii să se bucure de o varietate de cursuri de fitness animat, moduri de antrenament și funcții de urmărire a sănătății. De asemenea, design-ul ușor și finisajul modern oferă o experiență de purtare confortabilă și modernă.

GENTLE MONSTER X HUAWEI

GENTLE MONSTER X HUAWEI sunt ochelarii inteligenți concepuți și lansați de Huawei în colaborare cu GENTLE MONSTER, care surprind din punctul de vedere al funcționalității și aspectului atractiv și armonios. Toate lentilele ochelarilor sunt realizate de Carl Zeiss, cel mai mare producător german de lentile din sticlă, specializat în sisteme optice, instrumente de dozare industriale și dispozitive medicale.

Printre cele mai importante specificații cu care vin echipați, se numără sunetul stereo oferit de cele două difuzoare semi-deschise pentru performanțe audio superioare, tehnologia AI de reducere a zgomotului pentru o comunicare plăcută și clară, autonomia bateriei care poate susține până la două ore și jumătate de apeluri sau redare muzică și noua tehnologie NFC care simplifică procesul de încărcare prin simpla așezare a ochelarilor în carcasa din piele cu care vin la pachet.   

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole