Cum a fost sărbătorită Ziua Copilului în Buftea

Publicat: 25 mai 2024, 20:19, de Corina Oprea, în POLITICĂ , ? cititori
Cum a fost sărbătorită Ziua Copilului în Buftea

Hubert Thuma a sărbătorit, în avans, Ziua Copilului. Președintele Consiliului Județean Ilfov a mers la Buftea, unde a stat alături de cei mici și a luat parte la activități cu ocazie zilei destinate celor cu nevoi speciale. Oficialul s-a asigurat că le aduce o bucurie și a petrecut, apoi, timp și printre adulți.

Hubert Thuma a stat printre copiii cu nevoi educaționale speciale și a luat parte la activități alături de ei. Președintele CJ Ilfov a renunțat la muzică și haos și s-a asigurat că le face celor mici o zi memorabilă, în liniște și cu multe zâmbete.

Consideră că toți copiii trebuie să aibă drepturi egale, indiferent de situația lor. Dacă fac parte dintr-o categorie specială, ar trebui să primească și mai multă atenție din partea autorităților responsabile de buna funcționare a comunității.

„A fost o altfel de sărbătoare. În liniște, fără muzică, cu multe zâmbete. Nici mie nu îmi place zgomotul puternic și, dacă am de ales, prefer locurile mai liniște. Fiecare copil este diferit în felul lui. Diferențele ne individualizează, ne fac cine suntem.

Iar obligația noastră, ca administrație publică, este să asigurăm condiții pentru toți, indiferent că sunt sau nu copii cu cerințe educționale speciale. La mulți ani, dragi copii!”, a scris Hubert Thuma pe rețelele de socializare.

Ulterior, a mers și în Snagov, unde a vorbit cu cetățenii despre nevoile lor și despre schimbările ce ar trebui făcute în comună. De asemenea, anunță că au început deja lucrările la rețeaua de apă și canalizare în Snagov, ceea ce înseamnă că va fi apă curentă și canalizare în toate cele cinci sate componente.

Hubert Thuma îl susține pe actualul primar al comunei Bragadiru și speră că va mai câștiga un mandat. A amintit, pe rețelele de socializare, de numeroasele beneficii pe care le-a adus localității și cât de mult a evoluat aceasta de când se află sub administrarea acestuia.

„S-au schimbat multe în bine. Parcurile au fost reamenajate, s-a construit școală, s-a construit grădiniță, mai multe drumuri au fost reabilitate. Mai sunt multe de făcut. Am mare încredere în domnul primar, Gabriel Lupulescu. E gospodar, are o viziune sănătoasă și planuri mărețe pentru orașul Bragadiru.

#ilfovimpreună”, a mai scris liderul CJ pe rețelele de socializare.