Iarna: De ce se albesc degetele? Este o problemă de sănătate?

Publicat: 14 dec. 2021, 20:01, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Iarna: De ce se albesc degetele? Este o problemă de sănătate?

Când este frig, vârful nasului se colorează, iar în cazul unor persoane se observă că degetele își schimbă culoarea, devenind aproape albe. Ar putea fi semnul unei boli – boala Raynaud –  o tulburare de circulație, care afectează extremitățile.

Boala Raynaud se caracterizează printr-o oprire temporară a circulației sângelui. Fenomenul se declanșează de regulă ca urmare a expunerii la temperaturi scăzute și este de scurtă durată.  Acest fenomen poate fi provocat deopotrivă de fumat, excesul de băuturi ce conțin cafeină, de acțiuni repetitive și vibrații, de leziuni la nivelul mâinilor și picioarelor, dar și de anumite medicamente.   

Medicii spun că ”sindromul Raynaud reprezintă o problemă de sănătate care afectează degetele de la mâini și de la picioare, prin contractarea vaselor de sânge cutanate și reducerea fluxului de sânge în aceste zone. De regulă, acest fenomen apare din cauza stresului sau atunci când temperaturile sunt scăzute”.

În 90% dintre cazuri, fenomenul Raynaud poate fi ”idiopatic”, adică nu se știe cauza. Boala apare în adolescență, la tinere cu o stare de sănătate bună, crizele Raynaud neavând legătură cu starea de sănătate.

Pentru a reduce frecvența și intensitatea crizelor, se recomandă folosirea de mănuși și șosete călduroase. În timpul unei crize, puteți să vă încălziți mâinile în apă călduță până ce extremitățile revin la culoarea și sensibilitatea normale. Evitați apa foarte fierbinte. Trebuie reținut că nu există un tratament propriu pentru vindecarea bolii Raynaud.

Dacă fenomenul acesta apare după vârsta de 35 de ani, la un bărbat, cu manifestare doar pe o parte (la o mână sau la un picior etc), fără o legătură cu expunerea la frig, asociat și cu alte simptome, se impun investigații suplimentare, deoarece ar putea fi vorba de o altă boală, care poate fi diagnosticată și tratată.