Iepurașul de ciocolată mai scump în România decât în Marea Britanie

Publicat: 20 apr. 2024, 20:32, de Mariana Olteanu, în ECONOMIE , ? cititori
Iepurașul de ciocolată mai scump în România decât în Marea Britanie

Nu mai este mult până la Paște, iar pe rafturi au început să apară produsele vedete ale acestei sărbători. Printre acestea se numără și iepurașul de ciocolată, care se vinde la un preț uriaș comparativ cu Marea Britanie. Totul a fost scos la iveală de către un român stabilit în Marea Britanie.

Un român stabilit în Marea Britanie a postat pe rețelele sociale o fotografie în care arată diferența de preț dintre un iepuraș de ciocolată vândut în Regat și unul vândut în Romnia. Nu a durat mult, iar fotografia a devenit virală. Este vorba, mai exact, de Mihai Andrei Tudose, un român care lucrează ca bucătar în Oxford.

Iepurașul de ciocolată, mai ieftin în alte țări

Acesta a postat pe Facebook o imagine cu un iepuraș de ciocolată. El a fotografiat prețul produsului din lanțul de magazine Tesco și a făcut comparația cu prețul unuia în România.Cu toate acestea, tânărul nu a precizat în ce magazin din România a făcut poza.

În videoclipul postat, românul atrage atenția și susține produsul este fabricat de aceeași companie și are aceeași greutate în ambele locuri, însă în România costă dublu. Astfel, în Tesco iepurașul de ciocolată care costă 5 lire sterline, în România se vinde cu 56,99 lei.

„Pentru că postarea mea a devenit virală, ce-i drept din greșeală, îmi cer scuze marilor lanțuri de magazine ce vin cu oferte extraordinare pentru România. V-am stricat combinațiile, nesătuilor!”, a scris Tudose.

Ce spun internauții?

Postarea a stârnit un val de reacții și de comentarii în rândul internauților, care se declară surprinși de această diferență considerabilă de preț.

„Ce supermarket e ăla cu astfel de prețuri? Probabil că toate în România sunt aliniate cu prețurile. Nu vă faceți griji sunt lanțurile de supermarket europene, frații noștri europeni ne jecmănesc puțin la buzunare”, a scris cineva.

„Vă furați voi căciula unul la altul! Românul e cel mai hapsân comerciant. Dacă nu fură și înșeală nu e sănătos! Mă uit la magazin românesc în Lyon… Cârnați de ăia cu vreo 35 lei în România sunt 18 euro aici! O varză murată costă 7 euro. Să le mănânce ei! Îți trimit o poză în privat făcută ieri de mine într-un supermarket în Franța să vezi prețul la iepurași!”, a scris o altă persoană.