În căutare de job-uri: Locul unde nici gropari nu mai sunt

Publicat: 22 mai 2022, 11:30, de Eliza Popa, în News , ? cititori
În căutare de job-uri: Locul unde nici gropari nu mai sunt

Peste 600 de oameni din toată Valea Jiului s-au adunat vineri dimineață în fața primăriei din Petroșani, acolo unde a avut loc bursa generală a locurilor de muncă.

S-au prezentat de la elevi , la oameni bătrâni și beneficiari ai venitului minim garantat, toți chemați și veniți din diverse motive în căutarea unui job.

Spațiul din fața primăriei Petroșani a devenit neîncăpător, iar angajatorii căutau de la meseriași, la croitori, de la contabili, la gropari, pentru că nici oameni care să sape gropi în cimitir nu mai sunt.

Prima bursă a locurilor de muncă din Valea Jiului, după pandemie

Mulți dintre cei veniți la bursă nu au venit însă pentru a-și găsi un loc de muncă, ci pentru că au fost obligați de cei de la asistență socială, în caz contrar riscau să rămână fără ajutor social, potrivit Europa FM.

Dar la bursa aceasta au fost invitați și absolvenții de liceu și, pe lângă reprezentanții Jandarmeriei care caută să angajeze personal, au fost și oferte ale liceelor care au cursuri post-liceale, ori licee care caută parteneriate cu firme pentru practica pe care o fac elevii.

A fost prima bursă a locurilor de muncă după anii de pandemie pentru oameni în căutarea unui loc de muncă din toate orașele Văii Jiului.