În timp ce se chinuie cu lucrări mici, Strabag mai prinde o lucrare mare

Publicat: 31 mart. 2023, 08:00, de Cezar Amariei, în News , ? cititori
În timp ce se chinuie cu lucrări mici, Strabag mai prinde o lucrare mare

Dacă la lucrări de mică infrastructură cum sunt cele din orașul Giurgiu nu reușește decât să producă haos și nemulțumiri, Strabag își încearcă norocul și la lucrări de mare infrastructură: în asociere cu Metabet, compania ruso-austriacă a semnat contractul pentru modernizarea unui tronson de cale ferată.

Este vorba de reînnoirea suprastructurii căii ferate pe linia de tren București – Pitești, tronsonul Golești – Pitești (21 km), primul contract finanțat din PNRR pentru acest tip de lucrări ce vor permite trenurilor să revină la viteza proiectată a liniei, de 120 km/h.

Durata contractului este de 18 luni, iar valoarea de 82 milioane lei. Tronsonul pe care se vor face lucrările are o lungime de 21 de kilometri (ambele linii), transmite CFR Infrastructură.

Haos la lucrarea Strabag din Giurgiu

Giurgiuvenii sunt printre cei care simt pe pielea lor cum arată o lucrare executată de Strabag: șantiere cu oameni puțini sau deloc și străzi sparte pe care mașinile sunt obligate să facă slalom prin zonele decopertate.

Imagini ale haosului produs de constructor în orașul de la Dunăre au fost prezentate de curând într-un amplu reportaj făcut de Puterea.ro.

Regii construcțiilor pe bani publici

În ultimii patru ani, compania ruso-ucraineană în care a fost implicat și oligarhul apropiat de Putin, Oleg deripaska, a obținut peste 3,2 miliarde lei lucrări de construcții din bani publici în același interval de timp.

Evoluția Strabag în materie de bani publici în România:

2022:

  • 18 contracte în valoare totală de peste 1,7 miliarde; cel mai mare, de 420 milioane, este Proiectare și execuție Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 2A: Ogra – Câmpia Turzii, Lot 3: Chețani – Câmpia Turzii. Beneficiar: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

2021:

  • Strabag a semnat 7 contracte în valoare totală de 659 milioane lei. Cel mai mare, de 546 milioane lei, se referă la Proiectare și execuție „Legătura Centura Oradea (Girație Calea Sîntandrei) – Autostrada A3 (Biharia), beneficiar CNAIR;

2020:

  • Strabag semna 8 contracte de 497 milioane lei. Cel mai mare, de 192 milioane lei, pentru Realizarea Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Lotul 1: Târgu Mureș – Ungheni și drum de legatură, beneficiar CNAIR.

2019:

  • Strabag semna 5 contracte de 330 milioane. Cel mai mare era de 113,5 milioane lei pentru „Reabilitare și modernizare drumuri județene, județul Mehedinți”, autoritate contractantă: CJ Mehedinți;