ING Bank România, profit net de 347 milioane lei, în trimestul unu 2024

Publicat: 27 mai 2024, 18:10, de George Andrei, în ECONOMIE , ? cititori
ING Bank România, profit net de 347 milioane lei, în trimestul unu 2024
sursa: google

ING Bank România a înregistrat un profit net de 347 milioane lei, în primul trimestru din 2024, în creștere cu 1 la sută, față de perioada similară din 2023, arată datele publicate, luni, de bancă.

Venituri totale s-au ridicat la 877 milioane lei, în creştere cu 11,2%. Activele ING s-au majorat cu 14,1 la sută, la 31 martie, până la 71,4 miliarde lei.

“În 2024 aniversăm 30 de ani de activitate ai băncii noastre, acesta fiind un an special şi încărcat de semnificaţii pentru echipa noastră. Este o perioadă în care reflectăm cu bucurie la realizările noastre şi la rolul activ pe care l-am avut în evoluţia sectorului bancar românesc.

În acelaşi timp, suntem entuziasmaţi de oportunităţile pe care le avem de a ne dezvolta în anii următori şi de a continua să aducem valoare clienţilor noştri, prin inovaţie şi serviciile de calitate oferite”, a declarat  Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România.

Operațiunile au fost dominate de o creştere mai accelerată a depozitelor atrase faţă de creşterea portofoliului de credite, pe fundalul inflaţiei persistente şi a ratelor de dobandă relativ ridicate.

Costurile cu provizioanele de risc au rămas la un nivel scăzut, de aproximativ 58 milioane lei.

ING Bank România a acordat în T1 credite cu discount-uri eco pentru persoane fizice în valoare de 32 milioane euro, reprezentând aproximativ 50 la sută din valoarea totală acordată în 2023 (67 milioane euro).

Creditele cu componente de sustenabilitate acordate companiilor au atins 4,5 milioane euro pentru companii mici, respectiv 670 milioane euro în credite sindicalizate şi bilaterale pentru companii mari.

În ceea ce priveşte fondurile mutuale cu componenta sustenabilă (art.9 conform SFDR), 29 milioane euro au fost investiţi de clienţii persoane fizice în primul trimestru. Cât despre aplicația Home Bank ,este utilizată de 83,7 la sută din totalul clienților băncii.

“Noile caracteristici ale Home Bank sunt esenţiale în furnizarea celei mai bune şi mai sigure experienţe în utilizare, relevante pentru viaţa de zi cu zi a clienţilor noştri. În primele 3 luni, 83,7 la sută din totalul clienţilor persoane fizice ai ING au fost utilizatori activi ai aplicaţiei mobile, fapt care, conform standardelor globale, reprezintă o bază de clienţi extrem de digitalizată, clienţii logându-se în aplicaţia mobilă zilnic.

De altfel, anul acesta am avut o creştere de 26 la sută a tranzacţiilor iniţiate din ING Home’Bank. Un client ING face, în medie, 9 transferuri pe lună.”, a comentat Alina Iacomi, Head of Digital Banking.

Companiile cu un singur acţionar, clienți ai ING Bank, reprezintă aproximativ 60% din portofoliul de clienţi IMM al băncii, au opţiunea de a actualiza datele complet online, fără a fi nevoie să meargă într-un Office ING. În primele trei luni ale anului, 48% dintre clienţii eligibili şi-au actualizat datele prin acest nou proces digital.

De asemenea, aceeaşi categorie de clienţi IMM poate accesa acum o linie de credit de până la 500.000 lei fără garanţii materiale, documente financiare sau revizuire anuală într-un nou proces complet online, disponibil în ING Business.