Producătorul de aluminiu, care este şi cel mai mare consumator de energie din România, a închis trei din cele cinci hale de producţie din cauza preţurilor mari la electricitate şi estimează că în actualul context încă există „toate riscurile pe masă” ca Alro să se închidă de tot.
Haosul din piaţa de energie a fost cauzat în principal de lipsa unor reguli clare şi de amenzile foarte mici, pe care companiile preferă să le plătească, întrucât câştigă mult mai mult continuând comportamentul abuziv faţă de consumatori. Preţurile uriaşe de acum sunt cauzate în principal de intermediarii care speculează deficitul din piaţă, a declarat Marian Năsatse, într-un interviu acordat Agerpres.
Şi atunci am decis să oprim temporar trei hale din cele cinci pe care le avem, ceea ce evident duce la o reducere substanţială a cheltuielilor cu energia, în condiţiile în care substituim metalul electrolitic cu metal primar rece, adică cumpărăm din piaţă lingouri, cumpărăm din piaţă T-Bars, astfel încât cifra de afaceri să rămână neafectată.
Cifra de afaceri estimată pentru anul 2022 este aceeaşi, chiar un pic mai mare, dar rămâne neafectată din perspectiva aceasta, dar evident că are impact pe partea de producţie, unde am redus nişte cantităţi produse. Din analizele noastre, cifra de afaceri rămâne la acelaşi nivel, şi chiar e în uşoară creştere pentru că strategia noastră pe care am implementat-o, de foarte, foarte mult timp, de la care nu ne-am abătut niciodată, dă rezultate şi aici mă refer la produse cu valoare adăugată mare şi foarte mare, care în momentul de faţă se produc la capacitate maximă, chiar uşor în creştere. Barele se produc la capacitate maximă, chiar uşor în creştere, iar la sârmă, care în momentul de faţă este produsul cel mai puţin profitabil din portofoliu, am redus producţia.
Evident că nu ne-am dorit asta. Evident că suntem într-o situaţia în care ne-am fi dorit să mergem cu toate cele cinci hale, să producem mai mult, piaţa ajutându-ne, am fi putut avea o cifră de afaceri mult mai mare, dar a fost singura soluţie, singurul scenariu în care am putut din analiza noastră să avem un buget care la finalul acestui an se va închide pe verde, adică se va închide pe plus, în condiţiile în care evident şi finanţatorii care se uita şi ei foarte atent la performanţele companiilor.
Nu suntem numai noi afectaţi afectaţi de această situaţie. Noi avem oarecum avantajul că putem să substituim metalul lichid cu metal rece cumpărat din piaţă, dar imaginaţi-vă o brutărie. O brutărie, dacă închide cuptoarele în care coace pâine, nu are cum să facă altfel pâinea, practic închide.
Deci sunt companii care sunt într-o situaţie chiar mai grea decât suntem noi. Evident că noi suntem cei mai afectaţi pentru că suntem cel mai mare consumator al ţării. Este păcat să oprim temporar cele trei hale. Evident ne-am fi dorit să mergem la capacitate maximă, pentru că e o oportunitate de piaţă în momentul de faţă. Adică aluminiul e un metal care e din ce în ce mai cerut de piaţă.
Autovehiculele electrice vor fi mai scumpe pentru că vor fi făcute din aluminiu, dar vor atinge standardele necesare, adică minimum 800 de kilometri autonomie, ca să fie comparabile cu automobile clasice, pentru că, după cum ştim, problema este autonomia, deocamdată. Adică ai nevoie de baterii, care sunt foarte grele, şi atunci restul maşinii trebuie să fie făcută din ceva cât mai uşor şi în acelaşi timp să fie sustenabilă şi ca preţ pentru consumatori, pentru că nu poţi să le faci din fibră de carbon şi să te coste o maşină care în mod normal costă 10.000 să te coste 150.000ș
Aşadar, din perspectiva asta, este evident că cel puţin temporar ratăm o oportunitate sau mai exact nu o valorificăm la întregul potenţial.
Ce mai trebuie spus este că în momentul de faţă, evident, încercăm să ne păstrăm tot efectivul de personal, pentru că e o întrebare care vine natural. Ce vreau eu să spun, şi mie mi se pare important asta, este ca în 2020, când a fost Covidul în toată splendoarea lui, ca să spun aşa, noi nu am pus niciun om în şomaj tehnic. Adică noi mergem pe principiul: ce putem noi să facem să sprijinim eforturile statului, autorităţilor? Peste tot în lume autorităţile au luat măsuri. Şi ce am putut noi să facem a fost să menţinem tot efectivul, toţi oamenii, astfel încât să nu-i punem în cârca statului, să punem presiune pe fondul de şomaj sau pe asigurările sociale şi aşa mai departe.
Şi asta încercăm să facem şi acum. Asta e dintr-o perspectivă, pentru că şi statul, autorităţile sunt preocupate de această situaţie şi încearcă să găsească soluţii şi atunci ce putem noi să facem, facem. Nu are sens să vrem să adăugăm nivele suplimentare de stres, mai ales stres financiar pe diferitele bugete.
Halele noastre sunt în mare parte automatizate şi ne dorim să păstrăm personalul, pentru că se formează foarte greu în industria noastră profesionişti. Nu se formează în trei luni, sunt nişte ani care trebuie să treacă pentru a ajunge la performanţa la care sunt colegii mei şi evident nu vrem să risipim această acumulare de experienţă.
Este regretabil ce se întâmplă cu industria noastră. De exemplu, la Dumbrăviţa de Codru sunt patru fabrici moderne noi nouţe care produc pentru Boeing, o investiţie americană foarte mare, şi care sunt închise, pentru că nu au reuşit să găsească energie, aşa am citit în presă, că s-au închis temporar pentru că n-au reuşit să găsească energie.
Deci, cumva, energia, care e o materie primă pentru industrie şi o utilitate pentru populaţie, a plecat de la producător, dar n-a mai ajuns la consumator.
De altfel, la întâlnirea de lucru a miniştrilor Energiei de la Amiens, din Franţa (din 22 ianuarie – n.r.), nota Franţei, nota de deschidere, discursul de deschidere – Franţa având preşedinţia Consiliul Europei pentru următoarele şase luni – a ridicat exact această problemă, a intermediarilor din energie, a predictibilităţii preţurilor pentru consumatori, a profiturilor care nu se justifică, începând de la producători, trecând prin intermediari, aceştia au ajuns să facă profituri foarte mari, dar care n-au nicio justificare şi de fapt sunt în detrimentul consumatorilor. Deci e clar că e un topic, un subiect care este foarte acut şi foarte prezent în toată Europa.
România are, din păcate, nişte particularităţi. În România, de exemplu, pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU), se tranzacţionează între 35% şi 45% din producţia ţării, ceea ce nu vezi în alte ţări din Europa. În nicio ţară din Europa nu este aşa. Dacă nu mă înşel, Polonia a avut un maxim de 14% tranzacţie pe PZU, în general e între 5% şi 10%.
Acum 30.000 de ani problema asta se rezolva simplu, pentru că se rezolva primitiv, cu bâta. Adică, dacă cineva voia să vândă trei piei de vulpe pe 250 de ciomege în loc să le vândă pe cinci ciomege, cel care vindea ciomegele îl ciomăgea pe ăla cu pieile de vulpe şi i le lua.
Dar eu zic că trebuie să depăşim această situaţie, pentru că noi în situaţia asta ne aflăm şi este o situaţie care nu duce la nimic bun, din punctul de vedere al populaţiei şi din punctul de vedere al consumatorilor industriali. Am făcut nişte investiţii, am creat atât de multă valoare, şi aici nu vorbesc numai de Alro, vorbesc de toţi colegii mei din ABIEC (Asociaţia Marilor Consumatori de Energie – n.r.) şi de alte industrii pe care le ştiu şi care nu sunt în ABIEC, nu sunt neapărat nici mari consumatori, nici în industria metalurgică, şi au făcut foarte multe investiţii în România în tehnologie de vârf şi acum sunt puşi în situaţia să închidă temporar sau total, sperăm să nu fie la niciunul total, pentru că nu pot să acceseze energie. Cam asta e problema cu PZU.
Iar acolo bineînţeles că se poate interveni prin reglementări. S-a făcut o încercare, în decembrie, prin Ordonanţa 143. Articolul 28 spune că producătorii de stat sunt obligaţi să vândă 40% pe alte platforme decât Piaţa Zilei Următoare, Piaţa Intraday şi Piaţa de Echilibrare. Acum, prevederea mie mi se pare neclară, din două considerente. În primul rând că se poate interpreta, iar noi, românii, suntem foarte buni la interpretat virgule, cuvinte. Se poate interpreta că 60% legal este voie să o pui pe PZU. Deci, dacă până acum erau între 35% şi 45% tranzacţii pe PZU, acum, prin lege, ai voie să pui 60%. Se poate interpreta şi aşa, orice jurist poate spune că da, se poate interpreta şi aşa. Şi a doua chestiune, nu exista niciun confort şi nicio certitudine că energia va ajunge totuşi la consumatori.
Vă dau alt exemplu interesant. Pe OPCOM există o platformă, o piaţă care se numeşte Piaţa Marilor Consumatori, faimoasa PMC de care a început să se vorbească în ultimele zile destul de mult. De 10 sau 12 ani de când a fost înfiinţată această piaţă nu s-a tranzacţionat niciun MWh acolo, nu a venit nimeni să vândă energie către marii consumatori. Noi suntem înregistraţi şi suntem singurii înregistraţi acolo. I-am întrebat şi pe colegii mei de ce nu s-au înregistrat. Pe bună dreptate, dacă au văzut că nu e nicio tranzacţie, de ce să se chinuie să se înregistreze?
Piaţa aceasta are o caracteristică. Ea a fost aprobată, a fost creată prin activitatea unui grup de lucru, la care a participat inclusiv reprezentantul Băncii Mondiale la vremea respectivă, şi a fost creată exact în acest scop de a facilita într-un mod transparent accesul consumatorilor la energia vândută de producător. Deci pe partea de cumpărare sunt numai consumatori finali.
Există nişte reguli stabilite acolo: consumatorii cumpără doar pentru consumul propriu, nu au voie să o revândă şi nu au voie să o exporte. Pe partea de vânzare poate intra pe platformă oricine, producători, furnizori, traderi şi aşa mai departe.
Revenind la prevederea din Ordonanţa 143, eu nu am certitudinea că o parte din aceşti 40% prevăzuţi de lege vor ajunge pe acea platformă. Probabil că ar fi fost mult mai indicat să fie o formulare, că sunt patru platforme cu totul, să fie un minimum 10% pe fiecare din pieţe cu excepţia celor trei pieţe, PZU, Piaţa Intraday şi Piaţa de Echilibrare. În felul acesta ar fi avut producătorii posibilitatea să-şi aloce cantităţile între aceste pieţe.
Bineînţeles că, punând mai puţin pe PZU, le rămâne în continuare un ecart. Ar fi avut în continuare şi multe alte cantităţi să le vândă şi să le aloce pe oricare dintre cele patru pieţe, dar un minim pe fiecare piaţă ar fi trebuit determinat, ca să fim siguri că nu ajungem în situaţia în care pe PMC nu se pune nimic, aşa cum e acum. Nu e obligatoriu pentru nimeni să pună acolo.
De exemplu, în nota prezentată de Franţa s-a mai ridicat o chestiune, se pune problema regândirii pieţei energiei la nivel european, care e clar că nu funcţionează, şi a stabilirii referinţei. De exemplu, deocamdată, la nivelul Comisiei Europene referinţa de piaţă este preţul energiei pe cărbune. De ce preţul energiei pe cărbune? Pentru că e cel care poluează, şi atunci cărbunele are costul lui de bază, plus costul carbonului şi dă un preţ.
În România va fi undeva între 700 şi 800 de lei, sau între 650-750 lei probabil. Tot ce s-a întâmplat până la 2.500 de lei e speculaţie. Şi sumele despre care vorbim aici sunt foarte mari. Vă daţi seama, una e să cumperi energia la 300 de lei sau sa vinzi un MWh la 300 de lei, cum era piaţa anul trecut, şi alta e să o cumperi cu 300 de lei şi să o vinzi cu 2.500 de lei, adică peste noapte ai devenit foarte bogat fără să munceşti prea mult.
Numai că întotdeauna chestiile care sunt duse la extrem strică la ceva. Nu există pe lumea asta afaceri care să îţi aducă fără risc 700%-800%. Nu e normal, nu e sănătos. Undeva, cineva a stricat ceva. Înţeleg să mergi cu 30%-40%-50%. Sunt industrii, de exemplu industria modei merge cu marja de 60%-70%, dar e un produs de lux. Dar energia nu este un lux, avem nevoie de ea să stăm pe lumină, seara, în casa, când apune soarele, trebuie să aprindem un bec, altfel stăm pe întuneric ca în peşteră.
Situaţia în care am ajuns e stranie. Au fost declaraţii ale unor oficiali, anul trecut, un secretar de stat de la Ministerul Energiei a spus că cel mai ieftin MWh este cel neconsumat şi a avut dreptate. Suntem fix în aceeaşi situaţie. Noi am închis trei hale ca să nu mai consumăm acel MWh, acele milioane de MWh, că erau cei mai ieftini. Dânsul probabil ştia ceva ce noi nu ştiam, dar a spus-o la televizor.
Am rămas cu gura căscată, pentru că la nivelul populaţiei asta în ce se traduce? Să stăm în frig şi în întuneric ca să facem economie, ceea ce nu e normal în secolul 21. Era normal acum 30.000 de ani, dar pentru secolul 21 nu e normal. Eu o văd ca pe o regresie, iar ceea ce s-a întâmplat în ultimul an de fapt ne aruncă în timp înapoi. Să distrugi valoare, pentru că practic se distruge valoare, tot ce vă vorbeam, toate investiţiile făcute în România au pierdut din valoare, au fost scăderi la bursa, se pierde din valoare doar ca un grup relativ limitat de companii să facă nişte profituri extraordinare.
Dar problema nu e neapărat la ei. Adică, dacă vine cineva la ei şi spune „îţi dau de cinci ori preţul de vânzare, la care vrei tu să vinzi”, de ce ar refuza? Dar vorbim de o materie primă şi de o utilitate. Şi aici de aia există o Autoritate Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, pentru că în piaţa aluminiului nu există nicio autoritate de reglementare.
Şi în momentul în care toată lumea vrea să găsească soluţii, trebuie să găsească soluţii, nu există posibilitatea să nu fie soluţii. Evident că îţi trebuie foarte mult curaj, trebuie să fii decisiv, adică la un abuz atât de brutal cum s-a produs în piaţa energiei eu nu sunt surprins că şi măsurile luate vor avea acelaşi tip de brutalitate.
Comportamentul lor inadecvat de piaţă e semnificativ mai profitabil decât amenzile, deci caracterul de corecţie al amenzii dispare. Uitându-mă la cuantumul amenzilor, e ca şi cum ţi-ar da poliţia pe stradă pentru o infracţiune 50 de bani amendă. Cam aşa dacă raportezi la cifrele de afaceri, cam aşa arată amenzile, 50 de bani.
Deci este clar că aici se poate interveni uşor. În momentul în care dai amenda, aia trebuie să aibă un scop, adică să nu mai faci. Deci amenzile trebuiau mărite. Doi: contravenţiile trebuie corelate cu sancţiunile, în sensul că, deocamdată, de exemplu, în lege amenda din cifra de afaceri se dă pentru nişte chestiuni foarte puţin posibile. Toată lumea spune de ce nu se dă amendă din cifra de afaceri? Pentru că amenda din cifra de afaceri, dacă citim legea, se dă pentru nerespectarea legislaţiei europene, pentru refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control documente şi încă o chestie tot ceva de genul acesta, Dar orice abuz care se face asupra consumatorului nu se sancţionează cu cifra de afaceri. Toate amenzile s-au mărit, dar s-a mărit limita superioară, limita inferioară s-a mărit foarte puţin, iar toate amenzile se dau până la limita inferioară.
Deci evident că gândirea care s-a făcut la sfârşitul lui decembrie nu ajută să se calmeze situaţia. Pentru că mie dacă îmi dă poliţia o amenda pe stradă, nu mai fac. Există inclusiv, cum spuneaţi, ridicarea permisului. Câte licenţe am văzut noi suspendate? De ce nu se merge până la amendarea persoanelor fizice responsabile, ca în sistemul bancar?
De exemplu, Consiliul Concurenţei are amenzi mult mai dure. Acolo amenzile cu procent din cifra de afaceri sunt mult mai frecvente. Consiliul Concurenţei a amendat cu procent din cifra de afaceri când respectivele companii au abuzat consumatorii şi amenzile au fost drastice, sute de milioane de lei, la petrolişti, la farma, la ciment… Deci Consiliul Concurenţei a dat amenzi din cifra de afaceri pentru abuzuri săvârşite asupra consumatorilor.
Legislaţia din domeniul energiei nu are nici măcar o singură amendă cu procent din cifra de afaceri pentru abuzuri săvârşite contra consumatorilor. Niciuna. De ce s-a făcut legislaţia aşa nu sunt eu în măsură să vă spun. Şi cred că nici legislatorii nu sunt în măsură să dea un răspuns. Cred că răspunsul trebuie căutat în altă parte şi de către alte persoane, alte autorităţi ale statului.
Dar, revenind la contravenţii, e clar că atâta vreme cat abuzurile contra consumatorilor sunt sancţionate cu procent din cifra de afaceri de către Consiliul Concurenţei, nu văd de ce nu se poate şi pe piaţa de energie. Şi vă spun că ar disciplina rapid piaţa.
Ar duce şi la calmarea preţurilor, pentru că abuzurile de aici vin, din faptul că preţurile sunt atât de mari. Preţul în sine este un abuz. Nu are nicio logică: dacă tu ai cumpărat cu 300 sau cu 500 de lei, nu există logică economică să te duci să faci ofertă cu 2.000 sau 2.500 de lei. Nu are sens, este un abuz asupra unui consumator care nu are putere de negociere, care primeşte un template, un contract standard, pe care doar îl semnează. Şi la consumatorii industriali e cam la fel. Cei mari să zicem că au putere de negociere, dar gândiţi-vă la IMM-uri. Ce putere de negociere are un IMM cu un furnizor de energie. Niciuna.
Problema se pune că banii pe care i-am primit, aproximativ 386 milioane de lei, i-am primit cu întârziere la sfârşitul anului 2021 pentru energie cumpărată şi plătită . Noi îi cheltuiserăm deja în 2020 prin împrumuturile luate de la bănci în aşteptarea acestor bani. De fapt aceşti bani care sunt practic din fonduri puse la dispoziţie de Comisia Europeană, pentru că vorbim de certificate de carbon transferate gratuit de către Comisia Europeană statelor membre, sunt pentru anul precedent, când eu banii îi cheltuisem. Deci mie mi s-au rambursat de fapt nişte bani pe care eu i-am cheltuit cu energia. Nu ne ajută pentru viitor, nu avea cum să ne ajute. Noi ne-am acoperit o parte din cheltuielile cu energia din 2020, compensarea e de 75%, nu 100% din costul emisiilor indirecte, dar e ok, ajută. Dar ne-a ajutat pentru 2020.
În 2020, certificatul de emisii de carbon era 23-25 de euro, în 2021 a fost 80 de euro. Nouă ne-au compensat din certificatul la preţul de 25 de euro. Acum în preţul energiei vorbim de 80 de euro, deci e clar că vorbim despre altceva.
Pentru noi este foarte important şi aici trebuie să apreciem că, de la sfârşitul lunii noiembrie când s-au finalizat cei doi indicatori la Bruxelles, Ministerul Energiei a acţionat rapid şi a promovat această schemă de compensare. Înţelegem că e în circuit de avizare, speranţa noastră e că undeva la sfârşitul lui martie, începutul lui aprilie, să fie aprobată şi la nivelul Comisiei Europene. Dar evident, depinde foarte mult în primul rând şi de autorităţile române.
Ministerul Energiei din câte înţelegem a transmis-o spre circuitul de avizare, trebuie aprobată de Guvernul României şi notificată prin platforma Consiliului Concurenţei la Bruxelles. După aceea depinde foarte mult şi de Comisia Europeană de a acţiona cu celeritate pentru aprobarea ei, lucru care cred că la nivelul Comisiei se va întâmpla. Schema precedentă Comisia a aprobat-o în mai puţin de trei luni.
Este o schemă care e cunoscută la nivelul Comisiei, nu e o chestie nouă, Paşii procedurali sunt foarte bine cunoscuţi, urgenţa situaţiei e vizibilă la nivelul Comisiei pentru că se întâmplă cam peste tot în Europa, la o scară diferită. În România, este mult mai mare pentru că în restul Europei, în principiu, statele membre se luptă să sprijine populaţia pentru a-şi plăti facturile. Industria în principiu est protejată, pentru că acolo au contracte bilaterale în proporţii foarte mari, sunt foarte multe scheme implementate pentru sprijinirea industriei.
În România, practic, autorităţile se luptă pe două fronturi, să împiedice colapsul economic, să împiedice colapsul consumatorilor industriali şi al IMM-urilor şi să lupte pentru a reuşi să compenseze facturile populaţie. Deci practic se luptă pe două fronturi şi asta face procesul mult mai greu.
Cam asta este situaţia cu compensarea şi ne aşteptăm să fie aprobată. 2021 ar trebui încasată relativ repede, pentru că anul s-a închis, toate elementele formulei sunt cunoscute, e doar chestiune de depunere a dosarului, analiză şi plată.
La noi, anul trecut am avut 30% din furnizori care au capotat pentru că au vândut ce nu aveau. Asta se cheamă înşelăciune în înţelegerea omului obişnuit. Un alt punct: toată legislaţia energiei trebuie corelată şi cu Codul civil şi cu Codul penal şi de procedură penală. Pentru că, ştiţi cum e? E ca în Vestul Sălbatic, ca să mă apropii mai de lumea modernă, nu mai vorbim de Epoca de Piatră, şi acolo există similarităţi, dar suntem ca în Vestul Sălbatic, nu există niciun şerif în oraş.
Noi am semnat contracte în 2020 care au fost rupte în aprilie 2021, din două motive, fie nu aveau energie, au vândut ceva ce nu aveau, şi aici în Codul civil se numeşte înşelăciune, fie au preferat să rupă contractul, să plătească penalităţi şi să câştige din pieţe de cinci ori mai mult şi asta se numeşte abuz. Aici statul ar trebui să ia măsuri urgente şi hotărâte pentru a institui stabilitatea contractuală şi siguranţa raporturilor juridice şi comerciale, care constituie baza unei pieţe funcţionale, pe modelul burselor de valori mobiliare. Nu înţelegem de ce energia ar avea mai puţină importanţă pentru economie decât valorile mobiliare.
Nu se poate aşa ceva, trebuie să existe nişte mecanisme prin care contractele să valoreze ceva mai mult decât hârtia pe care sunt scrise. De exemplu, la vânzarea de energie pe care nu o ai, pe burse există instrumente. Adică, dacă eşti pe piaţa de acţiuni şi vrei să vinzi acţiuni pe care nu le ai, le împrumuţi. Şi dacă la final trebuie să le şi livrezi plăteşti toate acţiunile celui de la care le-ai împrumutat. Există diferite tipuri de opţiuni. Nu trebuie să existe posibilitatea să vă vând energie şi la final dacă vreţi energia să nu pot să o livrez pentru că de fapt nu o am.
În plus, este clar că trebuie gândit un nou model de piaţă, pentru că ceea ce se întâmplă acum s-ar putea întâmpla din nou.
Ar trebui luat modelul de la Consiliul Concurenţei cu amenzi din cifra de afaceri. Aţi văzut că după fiecare anchetă şi amendă usturătoare dată de Consiliul Concurenţei, nu prea s-au mai întâmplat abuzuri în sectorul respectiv. Eu cred că se va aplica, pentru că situaţia este foarte gravă.