Investiție norvegiană de 800 milioane de euro. Biomasă, în loc de cărbune, în Valea Jiului

Publicat: 24 nov. 2021, 18:30, de Viorela Pitulice, în Business , ? cititori
Investiție norvegiană de 800 milioane de euro. Biomasă, în loc de cărbune, în Valea Jiului
Virgil Popescu_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

România ar putea să atragă o investiție norvegiană de 800 milioane euro în zece capacităţi de producţie a unui combustibil care poate să înlocuiască cărbunele, iar printre locațiile vizate se află inclusiv Valea Jiului, a anunțat ministrul propus al Energiei, Virgil Popescu.

Acesta a precizat că este vorba de un combustibil, care are la bază un amestec de biomasă.

„Este o companie mare norvegiană cu care am negociat, am discutat. Doreşte să facă mai multe facilităţi de producţie a acestui combustibil care poate înlocui cărbunele, este un combustibil pe bază de biomasă, dar nu vorbim de lemn, ci de un amestec de biomasă”, a declarat Virgil Popescu, în cadrul unor declaraţii de presă de la finalul audierilor în comisiile reunite de specialitate din Parlament.

Compania nordică ar intenționa să investească cele 800 de milioane euro în nu mai puțin de zece facilităţi de producţie, după cum susține Popescu

„I-am trimis, în primul rând, în Valea Jiului”, a adăugat oficialul.

Virgil Popescu a primit, miercuri, aviz favorabil pentru portofoliul de la Ministerul Energiei, din partea comisiilor parlamentare de specialitate reunite.