Investiții ungurești în ferme din Transilvania: Grupul Hodler și-a creat un lanț integrat de producție

Publicat: 07 mart. 2023, 07:00, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Investiții ungurești în ferme din Transilvania: Grupul Hodler și-a creat un lanț integrat de producție

O nouă mișcare strategică pentru grupul ungar Hodler, care a încheiat un parteneriat cu producătorul de carne de pasăre Oprea Avi Com din Mureș, în urma căruia a ajuns să dețină un lanț integrat de producție.

Anterior, Hodler preluase două ferme avicole în Brașov și Satu Mare și mai deține un trader de cereale și o fabrică de furaje concentrate.

Hodler Capital este un holding de investiții în industria agricolă și alimentară cu sediul în Budapesta, care deține poziții de acționariat în peste 20 de companii din regiunea Europei Centrale și de Est, având o prezență importantă în agricultura românească prin traderul de cereale East Grain și producătorul de furaje UBM Feed Romania.

În urma parteneriatului dintre firma românească Oprea Avi Com și grupul de companii Hodler Capital a luat naștere compania „Poultry Investment SA”. Prin noua structură, grupul țintește o cifră de afaceri de peste 70 milioane de euro în 2023 la un număr de peste 700 de angajați.

Producătorul român va beneficia astfel de o infuzie de capital și va deveni un jucător mai puternic, relevant, cu un impact semnificativ în avicultura românească, în linie cu strategia sa de dezvoltare. De asemenea, asocierea dintre Oprea Avi Com si grupul Hodler va contribui semnificativ la consolidarea și dezvoltarea obiectivelor propuse și va crea posibilitatea gestionării unor proiecte complexe la nivelul cerințelor zootehniei moderne și totodată va crea sinergii valoroase, arată noua entitate creată.

Hodler în România

Prima investiție a grupului Hodler în domeniul avicol din România s-a realizat prin fondul privat de investiții, gestionat de Hodler Asset Management Ltd. în iulie 2021, prin preluarea integrală a acțiunilor companiei Avicod SA din județul Brașov.

A doua investiție Poultry Integration Farms SRL a fost în mai 2022, prin preluarea activelor fostului producător Ave Impex din Satu-Mare de la Grupul Sam Mills.

După cele două achiziții de pe piața locală, grupul a încheiat parteneriatul, un joint venture cu Oprea Avi Com.

‘’Noua entitate va deține integral lanțul vertical de producție și va folosi sinergiile dintre cele trei companii. În acest parteneriat, companiile vor transforma constructiv contribuția lor la industria de producatoare de carne de pasăre și vor reprezenta împreună o voce mai puternică’’, anunță noii parteneri.

Afacere de familie cu 25 de ani de experiență

Oprea Avi Com este o companie cu o experiență de peste 25 de ani în creșterea puilor de carne, o afacere de familie construită și clădită de mai multe generații din familia Oprea.

“Parteneriatul reprezintă o nouă etapă a planului nostru de dezvoltare. Cresterea si dezvoltarea constantă sunt cateva din obiectivele noastre principale, iar investițiile sunt corelate direct cu acest obiectiv și vor continua pe întreg lanțul de producție: urmărim să rămânem un sistem integrat și independent”, a declarat Emanuel Oprea, proprietar și CEO Oprea Avi Com.

Compania Oprea Avi Com dispune de un proces integrat de producție, format dintr-o fermă de reproducție, o stație de incubație, ferme de creștere a puilor de carne, un abator, o fabrică de nutrețuri combinate.

Toate aceste facilități sunt echipate cu tehnologii de ultimă generație. Producătorul deține brandul Puiul de Crăiești, care reunește o gamă largă de sortimente de carne de pui, dezvoltând noi produse anual, printre care se numără gama de produse de tip ‘’ready to eat’’ pentru întraga familie, lansate de curând.

Citeste si Britanicii, șocați de ce au găsit în Piața Obor. La ei, nu există salată, iar roșiile sunt cu rația