Iohannis, în contextul redeschiderii școlilor: Accesul la internet nu se rezolvă de către Guvern. Copiii trebuie să se întoarcă la școală

Publicat: 09 sept. 2020, 22:29, de Raluca I. Heroiu, în POLITICĂ , ? cititori
Iohannis, în contextul redeschiderii școlilor: Accesul la internet nu se rezolvă de către Guvern. Copiii trebuie să se întoarcă la școală
Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, spune că în unitățile de învățământ în care nu sunt îndeplinite toate condițiile pentru începerea noului an școlar trebuie identificate soluții. Șeful statului a menționat însă faptul că nu Guvernul este cel care trebuie să asigure accesul elevilor la internet, ci operatorii privați.

„Accesul la internet nu se rezolvă de guvern, se rezolvă de operatorii privați. Și da, se lucrează și la această chestiune, știu că au fost mai multe discuții cu operatorii și, pe parcurs, lucrurile se vor rezolva.

Însă, dacă ne uităm la ce dificultăți au fost de înlăturat, ce multe complicații au apărut și au trebuit rezolvate, cred că rezultatul este unul poate chiar neașteptat de pozitiv. Știți foarte bine că s-a discutat în fel și chip despre deschiderea anului școlar, dacă să înceapă, dacă să nu înceapă, discuții care s-au purtat în spațiul public.

Noi am fost convinși de la început că anul școlar trebuie să înceapă, copiii trebuie să se întoarcă la școală și peste tot unde apar probleme trebuie găsite soluții. Unele s-au găsit de către autoritățile centrale, altele s-au rezolvat de către autoritățile locale, altele s-au rezolvat chiar în școală sau în consiliul de administrație sau chiar rezolvări au venit din partea cadrelor didactice.

Deci chiar un efort comun, neobișnuit, intens, admirabil, pentru care am și ținut să mulțumesc la începutul intervenției mele, celor implicați”, a spus Klaus Iohannis.