Ion Cristoiu: În România nu mai există nici opoziţie politică, nici presă independentă și mai ales nu avem societate civilă

Publicat: 12 iul. 2022, 21:00, de Eliza Popa, în News , ? cititori
Ion Cristoiu: În România nu mai există nici opoziţie politică, nici presă independentă și mai ales nu avem societate civilă

Jurnalistul şi analistul politic Ion Cristoiu scrie, pe blogul personal, că în România, la 32 de ani după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989 în care sute de tineri s-au jertfit pentru libertate, opoziţia politică a dispărut, presa independentă a fost anihilată, iar societatea civilă este inexistentă, „cele mai multe dintre ONG-uri fiind trecute de Servicii în adormire, pentru vremuri mai importante, cînd scopurile vor merita banii”.

Mai mult, gazetarul spune că preşedintele Iohannis a ajuns un fel de „tătuc” al naţiei, cam cum era Ceauşescu înainte de 1989, la fel de rupt de popor, dar căruia îi place să dea românilor veşti cât mai triste pe un ton cât mai vesel.

Iată câteva spicuiri din textul lui Ion Cristoiu:

Dacă trecem peste înfățișarea de șuetă de vacanță a conferinței de presă de la Cotroceni, vom descoperi în materie de conținut al răspunsurilor cîteva lucruri interesante din punct de vedere politic.

Unul dintre acestea:
Asumarea de către Klaus Iohannis a posturii de lăutar al Coaliției PNL-PSD-UDMR.

Președintele s-a afirmat din nou ca un Tătuc al Națiunii. A mai făcut-o și altă dată. Acum însă, cînd România n-are Opoziție, n-are presă independentă și mai ales n-are Societate civilă – cele mai multe dintre ONG-uri fiind trecute de Servicii în adormire, pentru vremuri mai importante, cînd scopurile vor merita banii – Puterea e mai puternică decît a fost vreodată în postdecembrism. Și cum președintele e făuritorul Coaliției de Stînga-Dreapta, adică de Fier de Lemn, dar și și Patronul presei operative, plătită de stat, Bossul Sistemului, putem vorbi acum – în persoana lui Klaus Iohannis – de un Tătuc absolut, în genul celui întruchipat de Nicolae Ceaușescu. În această postură, Klaus Iohannis a răspuns și la întrebările care vizau actul de Guvernare, relațiile din Coaliție, situația social-economică a țării.

Toată lumea se aștepta, la împlinirea a șapte luni de existență a Coaliției, la conferințe de presă extraordinare ținute fie separat, fie împreună, de liderii partidelor care participă la Guvernare. Cum acest lucru necesar nu s-a întîmplat, întîlnirea de la Cotroceni s-a vrut a ține locul acestor conferințe de presă. Dacă Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor s-ar fi adresat publicului la cele șapte luni de funcționare a Coaliției, în chip inevitabil ei s-ar fi referit și la relația dintre partidele de guvernare, la funcționarea Coaliției . Și tot în chip inevitabil, fiind vorba de politicieni implicați în actul de guvernare, aceștia ar fi avut doar vorbe bune despre funcționarea Coaliției și mai ales despre ce a realizat aceasta în cele șapte luni de existență.

Era normal ca președintele să se refere la bilanțul Coaliției, mai ales prin raportarea rezultatelor la așteptările românilor, îndeosebi la așteptările determinate de realitatea creată de această Coaliție. Pentru prima dată în postdecembrism, Puterea se apropie de puterea absolută. Prin majoritatea zdrobitoare din Parlament, prin slăbiciunile Opoziției și prin sprijinirea Guvernului de către președinte. Președintele României e de presupus că se află deasupra partidelor. Prin urmare, de la președintele României, te aștepți, cînd vine vorba de bilanțul celor șapte luni de guvernare, să aibă observații critice din unele puncte de vedere. Formula E loc și de mai bine e una de esență cînd vine vorba de șeful statului. Și dacă actuala Coaliție ar fi mai bună decît o Coaliție dintre Îngeri și Demoni sub conducerea lui Dumnezeu, președintele țării, prin toate notele postului său- situarea deasupra partidelor, luciditatea celui neimplicat, perspectiva mult mai largă decît cea asumată de liderii partidelor – tot ar fi trebuit să critice activitatea Coaliției. Klaus Iohannis a fost însă în această conferință de presă un cîntăreț al Coaliției. După el Coaliția a funcționat perfect, a fost cea mai bună formulă politică posibilă:

Jurnalist: Domnule Președinte, cum ați evalua pînă în acest moment coaliția PSD-PNL, colaborarea dintre cele două partide?
Klaus Iohannis: Este o coaliție care, după părerea mea, a fost destul de greu acceptată, dar, pe cît de greu a fost acceptată, pe atît de repede echipa s-a sudat și Guvernul lucrează bine. Sub linie, acum, după cîteva luni de cînd funcționează coaliția și Guvernul instalat de coaliție, pot să spun că și-au făcut treaba bine, s-au implicat și au rezolvat multe probleme. Evident că multe probleme sînt încă de rezolvat în viitor, dar semnele sînt bune.”

Ce mai încolo și încoace!
Ascultîndu-l pe președinte îți venea să-ți iei costumul de baie și să nu te mai duci la serviciu, ci la plajă.
Și să rămîi acolo, pentru totdeauna.
În vecii Vecilor, Amin.
Ca de altfel toate răspunsurile lui Klaus Iohannis, cea despre funcționarea Coaliției respira un aer de vacanță fără griji (…)”.