Ionel Dancă: Ludovic Orban a demonstrat deja că va apăra un guvern condus de un premier liberal

Publicat: 04 sept. 2021, 15:20, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
Ionel Dancă: Ludovic Orban a demonstrat deja că va apăra un guvern condus de un premier liberal
Ionel Danca_INQUAM_Photos_George_Calin

Ludovic Orban a demonstrat deja că, atât tip cât este preşedinte al PNL, va apăra un guvern condus de un premier liberal, a afirmat sâmbătă purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Dancă.

Sunt colegi din PNL care îl ataca orbeşte pe preşedintele Ludovic Orban, inventând conspiraţii halucinante, născocite din disperarea lor că ar putea pierde competiţia internă din cauza crizei guvernamentale în care au aruncat Partidul Naţional Liberal şi România. Ludovic Orban a garantat şi demonstrat deja, la precedentele moţiuni de cenzură, că atât timp cât este Preşedintele Partidului Naţional Liberal va apăra un Guvern condus de un prim-ministru liberal împotriva unei moţiuni de cenzură şi niciun parlamentar liberal nu va vota împotriva propriului Guvern„, a scris Dancă pe Facebook.

Potrivit acestuia, acuzaţiile lansate împotriva lui Ludovic Orban, după convocarea şedinţei Birourilor permanente reunite în ziua depunerii moţiunii de cenzură, sunt „bazaconii halucinante”, care nu ţin cont de obligaţiile legale ale preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Colegii care lansează astfel de acuzaţii aberante ar trebui să se gândească bine cum putem iesi din această criză pe care ei au provocat-o in mod iresponsabil şi să nu inventeze vinovaţi imaginari pentru aventura politică în care au dus Partidul Naţional Liberal. Obiectivul nostru trebuie să fie ca Partidul National Liberal să rămână la guvernare în actuala coaliţie de guvernare. Alte formule de guvernare nu există pentru Partidul Naţional Liberal dacă vrem să respectăm votul românilor„, a adăugat Ionel Dancă.