ISU București: „Nu putem vorbi de un eșec, suntem profesioniști”

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov au oferit explicații despre intervenția ratată în cazul tânărului care s-a aruncat de pe acoperișul unui cămin din zona Vitan.

Salvatorii au încercat în zadar să îl convingă pe acesta să renunţe la gestul său.

Nu putem vorbi de un eșec, suntem profesioniști. Dacă exista o mică fărâmă ca persoana să dorească să fie salvată, ca noi să simțim asta, am fi făcut-o. Oamenii erau pregătiți, aveam nevoie să ridicăm o manetă și scara era sus”, a declarat Adrian Dinu, maior în cadrul ISU.

Potrivit acestuia, din atitudinea afișată, nu a reieșit niciun moment că tânărul ar vrea să fie salvat. La fiecare gest al echipelor de intervenție, acesta amenința că se aruncă.

Tânărul a murit la spital

La faţa locului au sosit în mai puţin de 5 minute un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 11, ulterior sosind în sprijinul acestora mai mulţi poliţişti, precum şi 7 negociatori. În urma discuţiilor pe care negociatorii le-au purtat cu tânărul, acesta nu a fost cooperant şi nici coerent”, informează Biroul de Presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti.

În vârstă de 22 de ani, tânărul nu a avut solicitări de ordin material, singurul lucru pe care l-a solicitat a fost prezenţa fostei sale prietene.

La faţa locului au fost chemate de poliţişti cinci persoane apropiate tânărului, printre acestea numărându-se fosta prietenă, psihologul acestuia, precum şi cel mai bun prieten, în scopul de a-l convinge pe tânăr să recurgă la un gest necugetat”, au mai precizat polițiștii.

Tânărul a murit la spital.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...