Jaf la două biserici din Mehedinți. Clopotele au fost furate de hoți

Publicat: 17 dec. 2021, 13:15, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Jaf la două biserici din Mehedinți. Clopotele au fost furate de hoți

Două biserici din județul Mehedinți au fost jefuite. Hoții au furat, cu doar câteva zile înainte de Crăciun, clopotele din două biserici.

Anchetatorii bănuiesc că aceeași hoți au comis jafurile din ambele biserici. Pe lângă clopote, hoții au sustras și alte bunuri din lăcașele de cult. Prejudiciul este de 100.000 de lei.

Unul dintre furturi a fost reclamat în urmă cu trei zile chiar de preot. Clericul a ajuns dimineața la biserică și a constatat că în biserică nu mai erau clopotul, cristelnița și mai multe obiecte din cupru.

Clopotul furat cântărește 500 de kilograme, ceea ce înseamnă că la jaful din biserică au contribuit mai multe persoare. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat.

În urmă cu o săptămână, un furt similar a avut loc la o biserică dintr-o localitate din vecinătate. Și de acolo a fost luat clopotul.

Anchetatorii bănuiesc că este vorba despre aceleași persoane, având în vedere că modul de acțiune a fost identic. Nu există nici un suspect în acest caz.