Jale la o închisoare din Roma

în Italia există o, să-i zicem instituție, Garantul deținuților, care are, după cum îi spune și numele, grijă de deținuții din penitenciarele italiene. Adică, veghează ca acestora să nu le fie încălcate drepturile și să ducă în detenție o viață în demnitate și liniște.

O delegație de la această autoritate a făcut o vizită la închisoarea Regina Coeli din Roma, în Secția a VIII-a, mai precis, care se află la parter și unde sunt ținuți deținuții care au comis infracțiuni grave și care se află în izolare. Drepturile omului, aici, susține Garantul deținuților, au fost total încălcate.

În raportul întocmit, se arată că în celula în care era un deținut pedepsit prin izolare, salteaua era jegoasă, peste ea, în loc de cearșafuri, erau puse ziare, podeaua extrem de murdară, în încăpere nu intra lumina, căci fereastra a fost sigilată, toaleta era spartă și înfundată, nu exista niciun obiect de mobilier, chiuveta era stricată, peste tot numai furnici, pereții murdari, inclusiv de excremente, nu exista o soluție sau perie pentru spălarea toaletei.

În plus, de la izolare, deținutul nu a avut voie să meargă la duș să se spele și nici să participe la plimbările zilnice din închisoare. De asemenea, s-a aflat că deținutul, din cauze necunoscute, a vrut să se spânzure cu cearșaful din celulă. Deci, riscul de sinucidere în astfel de încăperi este unul mare.

„Camera arată într-o stare care nu permite șederea unei persoane fără a-i fi încălcate grav demnitatea și sănătatea” – se arată în raport. Garantul deținuților a trimis, din toate aceste motive, o sesizare către Parchetul din Roma.

După raportul Garantului deținuților, Administrația Penitenciarelor a declarat că  „a fost imediat eliberată camera și supusă lucrărilor de renovare și recuperare”. Și a mai arătat că, din păcate, pentru că sunt multe cazuri care trebuie să ajung la izolare, nu sunt suficiente încăperile pentru astfel de situații de urgență. S-a specificat, de asemenea, că se înțelege nevoia de a fi respectate drepturile deținuților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

INSTANT_VOUCHER_SOCIAL_TICHET_32_INQUAM_Octav_Ganea

Unde vă adresați dacă nu ați primit cardul pentru tichetele sociale...

Deși îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru a obține tichetele sociale de 250 lei, sunt în continuare mulți români care susțin că nu au intrat...

EXCLUSIV: Baza de date a OMS dezvăluie dezastrul. Aproape 5.000.000 de...

Deşi autorităţile de la Bucureşti, şi nu numai, tac în privinţa existenţei unei multitudini de reacţii adverse generate de vaccinurile COVID -19, datele statistice...