Joc de culise. Ionuţ Moşteanu (USR): PNL și PSD au decis că semnăturile de pe moțiune sunt bune doar pentru congresul PNL

Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a criticat decizia Birourilor permanente reunite ale celor două Camere, conform căreia votul pe moţiunea de cenzură va fi exprimat abia după decizia CCR, chiar dacă textul va fi citit joi în plen.

„Au acceptat că este o moţiune validă, valabilă – fiind de acord cu citirea acestei moţiuni – şi apoi, imediat, au călcat în picioare Constituţia şi au amânat dezbaterea şi votul pe o dată ulterioară deciziei Curţii Constituţionale. Nu este nimic anticonstituţional şi ei ştiu foarte bine asta, fiind de acord cu citirea moţiunii de astăzi. Practic, astăzi au decis cei de la PNL şi PSD că semnăturile acelea nu sunt bune înainte de congresul PNL, dar sunt bune după congresul PNL. Aşa trebuie citită decizia de astăzi. În continuare, Marcel Ciolacu îi ţine spatele lui Cîţu şi îl ţine pe perfuzii politice, dacă pot să spun aşa, la Palatul Victoria”, a arătat el, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

Moşteanu, care este şi lider de grup al deputaţilor USR PLUS, a apreciat că amânarea dezbaterii şi a votului la moţiunea de cenzură constituie un „abuz fără precedent”. În opinia sa, plenul reunit care urmează să aibă loc joi, la ora 16,00, este unul „formal”.

„După convocarea celor doi preşedinţi, care au acţionat în spiritul Constituţiei şi au luat act de această moţiune şi au făcut convocarea pentru citire, demarând astfel un parcurs constituţional al moţiunii, astăzi, Birourile permanente reunite au spus că ‘da, este în regulă să citim moţiunea, dar nu este în regulă să o supunem la vot’. (…) Matematic, în momentul acesta, PNL şi PSD au o majoritate. Asta s-a văzut şi în BPR: au votat împreună pentru siluirea Constituţiei. Este un abuz fără precedent. Nişte parlamentari au călcat astăzi în picioare Constituţia pentru a-l ţine pe Cîţu în picioare la Palatul Victoria până la congresul din 25„, a adăugat reprezentantul USR PLUS.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Tavan prabusit peste o pensionara intr-un supermarket din Bucuresti

Tavan prăbușit peste o pensionară într-un supermarket din București. Femeia a...

Incident șocant într-un supermarket din Capitală, acolo unde o parte din tavan s-a prăbușit peste clienți! O femeie de 70 de ani a ajuns...

Hidroelectrica, lăsată fără bani! 1 miliard de euro ajung la bugetul...

Cea mai valoroasă companie a statului va rămâne fără bani de investiții pentru că tot profitul va trebui să-l dea acționarilor, așa cum au...