Jumătate din judeţele ţării nu dispun de niciun angiograf, aparat vital pentru pacienţii cu infarct

Publicat: 13 oct. 2021, 17:00, de Laura Macovei, în Sănătate , ? cititori
Jumătate din judeţele ţării nu dispun de niciun angiograf, aparat vital pentru pacienţii cu infarct

Criza COVID-19 nu ar trebui să fie singura criză pe care trebuie să ne concentrăm. În spatele acesteia, sunt alte probleme grave care trec neobservate.

Spitalele publice din România dispun de doar 65 de angiografe, echipamente medicale de diagnostic şi tratament pentru pacienţii cu probleme vasculare, vitale pentru cei care suferă infarct miocardic sau anevrisme cerebrale, potrivit datelor de la Ministerul Sănătăţii.

40 dintre angiografe se regăsesc în spitalele mari din Capitală, Cluj, Iaşi şi Timişoara, în timp ce jumătate din judeţele ţării nu au nici măcar un angiograf, pacienţii fiind transferaţi către centre din oraşele mari pentru a li se efectua proceduri ce le pot salva viaţa.

Avem un angiograf în spital, primim pacienţi din şapte judeţe din ţară care nu dispun de acest echipament. Am tratat pacienţi din Arad, Hunedoara, Gorj,  Zalău şi chiar Mehedinţi, cei mai mulţi vin cu afecţiuni vasculare şi au nevoie de intervenţii pe vasele creierului sau pe vasele membrelor infe­rioare. Angiograful vizua­lizează şi se face inter­venţia minim invazivă în timp real. Pacienţii cu probleme cardiace ajung la Institutul de Boli Cardio­vasculare“, a spus Raul Pătraşcu, managerul spitalului clinic judeţean Timişoara.

Angio­graful solicită o investiţie între 500.000 de euro și 1 milion de euro. Acesta permite vizualizarea arterelor sau vaselor îngustate din inimă, dar şi a vaselor din picioare, creier şi alte părţi ale corpului, res­pec­tiv ajută la diag­nos­ticarea şi tratamentul pacienţilor cu probleme vasculare.

Se pare însă că, până în momentul în care criza COVID nu se va diminua, nicio altă problemă de natură medicală nu contează.