Jumătate din suma pentru consultanță în PNDL 3 ajunge la doar zece firme. „Cel mai mare program de furt din istoria României”

Jumătate din banii destinați consultanței, prin proiectul Guvernamental „Anghel Saligny”, ajung la doar zece firme, abonate la bani publici. Proiectul este considerat de USR a fi de fapt o altă formă a unui Program Național de Dezvoltare Locală (PNDL) prin care banii se împart politic.

PNDL 3 este programul de cumpărare a loialității primarilor prin contracte la firme de partid din bani publici. Este programul care va continua să sărăcească România și motivul pentru care am plecat din guvern”, susține Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Conform acestuia, au început deja să fie semnate contracte pentru consultanță, fără licitație prin atribuire directă.

Jumătate din toată suma care s-a luat până acum pentru „consultanță” pe PNDL 3 este luată de 10 firme.

PNDL 3 este cel mai mare program de furt din istoria României până acum. E efectiv mai mare decât ultimele două PNDL-uri la un loc. A fost denumit „Anghel Saligny” ca o tactică de marketing politic pentru a albi puțin imaginea PNDL-ului. Din păcate, nu va face decât să i-o mânjească pe cea a lui Anghel Saligny”, consideră Năsui.

Conform listei prezentate de acesta, cele mai multe contracte de consultanță, 42, le-a primit Media Marketing SRL, o firmă ce are deja 1004 contrcate cu statul. Urmează Pro Regio Consulting (23 contracte/ 273 deja derulate cu statul), Pencraft (5/ 188), Euro Consulting (4/ 238) și Business Developing Group (3/ 108).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine a participat la petrecerea clanului Bădălău de Paște

Petrecere pe lux și opulență la salonul de fițe Monato din Bolintin Vale. Chiar dacă unora le bate pușcăria la ușă, membrii clanului Bădălău...

Avem tricolorul pe etichetă, ce mai contează ce înghițim? Dublul standard,...

Ultima găselniță a politicienilor de la PSD este să-i oblige pe comercianții care vând produse provenite din materii prime românești să se asigure că...