Jurații „Românii au talent”, reacții după ce câștigătorul Rareș Prisacariu a fost atacat în online

Publicat: 14 mai 2023, 13:33, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Jurații

Andra l-a susținut pe Rareș Prisacariu de la masa juriului la „Românii au talent”. Celor care au contestat vocea lui și sistemul de vot la Pro TV, artista le-a zis, tot în mediul online: „Cât de ușor puteți judecă greșit! De ce ar umbla cineva la voturi, care ar fi sensul?!?”.

„Ce talent? A recitat o poezie mare talent … Au fost alți mai buni…. Nu sunt răutăcioasă, dar …….Asta e România plină de poezii patriotice” sau „Eu nu cred că asta o fost votul final, ar trebui să arate voturile pe monitoare să le vadă publicul, așa ar fi corect numai că și așa se pot face învârteli, păcat dar nu mai sunt oameni corecți în ziua de astăzi!!”, a apărut pe Facebook după ce Rareș Prisacariu a câștigat „Românii au talent” 2023.

Citește și: Cine e Rareș Prisăcariu, copilul-minune de la Românii au Talent. A recitat un monolog al lui Vlad Țepeș!

„Rareș, mi se pare incredibil că la o vârstă atât de fragedă reușești să cucerești scena și juriul, dar și publicul din sală și din fața televizoarelor. Si, DA, ai reușit să îi cucerești câștigând marele trofeu! Mă emoționează faptul că ai doar 7 ani, că ai toate posibilitățile în fața ta. Am spus de când te-am vazut, viitorul sună bine și sunt convinsă că tu poți ajunge acolo unde ți-ai propus. Îți doresc mult succes pentru ca visul tău să devină realitate!”, a scris Andra.

Citește și: Rareș Prisacariu, un copil de 7 ani din Botoșani, câștigătorul de la „Românii au Talent”. Val de controverse

Și a continuat: „Olya și Valera Dacă nu ați fi fost dansatori, ați fi putut fi pictori! Transmiteți multă emoție, dar parcă și culoare prin ceea ce puneți în scenă. Aveți arta în sânge, frumosul face parte din voi. Sunt convinsă că binele și iubirea înving, cred că voi faceți lumea mai bună cu fiecare dans pe care îl oferiți. Cred că ne este imposibil să înțelegem suferința pe care o puratați în suflet. Reușiți să străluciți! Vă aplaud. Vă iubesc”.

Andra și Oleg de la „Românii au talent” 2023 vor cânta împreună

Totodată, cântăreața a avut un mesaj emoționant și pentru Oleg, pe care l-a invitat să cânte alături de ea la unele concerte. „OLEG la doar 15 ani ești foarte matur. Alții nu știu nici la 25 de ani ce vor să facă în viață, dar tu ți-ai găsit chemarea și mi se pare că nimeni nu va putea să te facă să te abați de la drumul tău, ești ca un tren de mare viteză, pe șine, cu o direcție clară.

Eu fac pariu cu voi prietenii mei de pe facebook ca tu vei ajunge un artist mare, așa cum îți dorești. Nu pot eu să citesc viitorul dar cred ca pot să citesc oamenii de pe această scenă. Ma bucur ca vom canta in turneul Traditional 2!”, a mai notat Andra pe Facebook.

Și Pavel Bartoș l-a felicitat pe Rareș Prisacariu

Și Pavel Bartoș, prezentatorul de la „Românii au talent”, l-a felicitat pe marele câștigător, Rareș Prisacariu. „Bravo Rareș Prisacariu, bravo tuturor finaliștilor , bravo întregii echipe din spatele camerelor , care merita toate aplauzele noastre, bravo colegiilor mei din juriu, bravo nouă Smiley! V-am pupat!”, a scris el.

Un mesaj special pentru câștigător a avut și Cătălin Măruță: „”Cei 7 ani de acasă” înseamnă cu totul altceva după ce îl cunoști pe micul Rareș! A reușit să ne impresioneze cu abilitățile sale speciale, a făcut românii să îl voteze în număr copleșitor și astfel pleacă acasă cu marele premiu! Felicitări, Rareș! Abia așteptăm să vedem pe ce drum vei apuca in viață! Să ai mult noroc îți doresc!”.