Justiția, sănătatea, educația și mediul sunt domeniile cheie urmărite de USR în actuala sesiune parlamentară. Un ministru va fi vizat de moțiune simplă

Publicat: 01 feb. 2022, 14:22, de Puterea.ro, în Intern , ? cititori
Justiția, sănătatea, educația și mediul sunt domeniile cheie urmărite de USR în actuala sesiune parlamentară. Un ministru va fi vizat de moțiune simplă

Senatorii și deputații USR vor iniția proiecte legislative care vizează patru domenii cheie: justiție, sănătate, educație și mediu, în sesiunea parlamentară februarie-iunie 2022. Ministrului Energiei, Virgil Popescu, va fi vizat de o moțiune simplă, au anunțat reprezentanții USR.

Toate inițiativele legislative și amendamentele pe care le vom depune vor avea în vedere și punerea în aplicare a reformelor prevăzute de Planul Național de Redresare și Reziliență, care rămâne pentru noi o prioritate, așa cum va trebui să fie o prioritate și pentru majoritatea parlamentară. Confirm și faptul că USR va depune o moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu. Am solicitat în mai multe rânduri adoptarea de măsuri care să reducă facturile foarte mari la energie, am venit și cu propuneri în acest sens, am tras și noi concluzia, alături de români, că modul în care a fost gestionat acest subiect a fost unul catastrofal, cu impact asupra buzunarelor cetățenilor”, a declarat marți Dacian Cioloș, președintele USR.

Principalele direcții vizate

USR are ca prioritate eliminarea și/sau taxarea, după caz, a fiecărei categorii de pensii speciale, precum și interzicerea cumulului pensiei speciale cu salariul.

O prioritate importantă pentru USR este modificarea legilor Justiției spre punerea lor în acord cu recomandările Comisiei de la Veneția și ale Comisiei Europene. Modificările la legile Justiției sunt deja pregătite de fostul ministru Stelian Ion, iar USR va insista pentru adoptarea lor atât pentru a atinge obiectivul din PNRR, cât și pentru că sistemul de Justiție are nevoie de ele.

De asemenea, în viitoarea sesiune parlamentară USR va propune un nou Cod electoral, cu facilitarea exercitării drepturilor electorale în țară și în Diaspora și cu adoptarea bunelor practici recomandate de Comisia de la Veneția și OSCE.

În domeniul Educație, două dintre prioritățile USR se referă la programele „Masa caldă” și „Școală după școală”. Primul program, aflat în stadiu de pilot de mai mulți ani, trebuie extins la nivel național. Al doilea program vizează creșterea calității învățământului și scăderea ratei abandonului școlar prin reorganizarea programului elevilor, astfel încât acesta să fie de la 8.00 la 17.00 și să includă, pe lângă orele de studiu, masa caldă la prânz și activități opționale.

Antiplagiatul, etica și integritatea reprezintă de asemenea arii de maxim interes pentru USR în următoarea sesiune parlamentară.

Și în domeniul Sănătate vor fi avansate mai multe propuneri de modificări legislative, inclusiv în ceea ce privește malpraxisul și îmbunătățirea sănătății mintale. De asemenea, USR va lupta pentru adoptarea proiectului prin care autoritățile locale să finanțeze și sportul pentru copii și juniori pe lângă activitățile sportive pentru seniori.

Nu în ultimul rând, mediul rămâne una dintre preocupările de bază ale USR, sens în care vor fi făcute demersuri pentru aprobarea proiectului de lege care instituie un registru național de mediu și un cazier de mediu. Totodată, USR va propune un „Program al pădurii”, prin care să fie stopat modul haotic și fraudulos prin care se realizează exploatarea lemnului și transportul acestuia.

În prima zi a sesiunii, USR va depune moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, unul dintre principalii responsabili pentru actuala criză din energie.