Kanye West sau Ye? Rapperul și-a schimbat oficial numele

Rapperul american Kanye West şi-a schimbat numele în mod oficial şi se va numi de acum înainte „Ye”. Artistul va putea să folosească numele „Ye”, fără nume de familie şi fără al doilea prenume, după ce un judecător din Los Angeles a aprobat cererea oficială depusă în instanţă de artistul de 44 de ani.

Rapperul a depus acea solicitare la sfârşitul lunii august, invocând „motive personale”.

Artistul, aflat în proces de divorţ de vedeta americană de reality-show Kim Kardashian, a dorit să înlocuiască prin „Ye” numele integral care apare în documentele sale de stare civilă din Statele Unite, Kanye Omari West, renunţând astfel definitiv la numele lui de familie.

Rapperul a lansat în 2018 un album care se intitulează „Ye”.

Ye este unul dintre cei mai cunoscuţi rapperi din lume, însă tulburarea bipolară cu care a fost diagnosticat şi divorţul lui intens mediatizat i-au eclipsat în ultima vreme activitatea muzicală.

Conform mai multor companii mass-media americane, care au citat surse din anturajul fostului cuplu Kardashian-West, candidatura rapperului la preşedinţia Statelor Unite, anunţată anul trecut, ar fi fost unul dintre factorii care au determinat despărţirea celor două vedete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Dănuț Păle ține CV-ul la secret. A dezvoltat o afacere de...

Afacerile de tip cartel au devenit o normalitate în România. În timp ce directorii sau șefii din instituții semnează pentru contracte din bani publici...

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...