Klaus Iohannis: România va coopera strâns alături de Comisia Europeană pentru atingerea obiectivelor de mediu

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis marţi comisarului european penru Mediu, Oceane şi Pescuit deschiderea autorităţilor române de a coopera strâns cu Comisia Europeană, pentru atingerea obiectivelor comune în materie de mediu, atât în ceea ce privește politicile și măsurile de implementare, cât și alocarea de resurse adecvate, informează Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannis, l-a primit marți, 12 aprilie 2022, la Palatul Cotroceni, pe Comisarul european pentru Mediu, Oceane și Pescuit, Virginijus Sinkevičius. Cei doi înalți oficiali au agreat necesitatea menținerii unui dialog strâns cu privire la provocările vizate de procedurile de infringement în domeniul mediului care vizează România, pentru identificarea și implementarea celor mai bune soluții, în interesul cetățenilor.

„Președintele Klaus Iohannis a subliniat că protecția mediului, combaterea schimbărilor climatice, alături de educația pentru climă, reprezintă obiective asumate la nivel național și a evidențiat interesul direct al României pentru aceste priorități, având în vedere necesitatea de a conserva biodiversitatea bogată a țării noastre”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat rolul educației în promovarea obiectivelor de mediu, programul educațional privind schimbările climatice și mediul fiind destinat creșterii nivelului de conștientizare pentru tinerele generații.

La rândul său, Comisarul Virginijus Sinkevičius a salutat angajamentul României de a lucra împreună cu Comisia Europeană pentru a găsi soluții la provocările și dificultățile în materie de protecție a mediului, inclusiv pe fondul eforturilor substanțiale mobilizate de țara noastră pentru a gestiona situația generată de războiul din Ucraina. Comisarul european a subliniat, de asemenea, relevanța pe termen lung a agendei verzi și a obiectivelor legate de schimbările climatice, pentru consolidarea rezilienței, alături de rolul esențial al educației în aceste domenii.

1 COMENTARIU

  1. Încă trebuie să interzicem aceste 10 lucruri rusești.

    https://theintercept.com/2022/04/02/russia-ban-censorship/

    Ruletă rusească
    Acesta este un loc bun pentru a începe interzicerea, deoarece este posibil să nu aibă nicio legătură cu Rusia. Odată ce renunțăm la astfel de preocupări de picayune, cerul este limita.

    Termenul „ruletă rusă” pare să fi fost inventat într-o nuvelă din 1937 de un scriitor american. Descrie ofițeri ruși la sfârșitul Primului Război Mondial care scot un glonț dintr-un revolver cu șase focuri, apoi învârteau cilindrul, îndreptau pistolul spre capetele lor și apăsând trăgaciul.

    Acest lucru ar oferi participanților o șansă de 5 din 6, sau 83%, de a se sinucide. Dacă într-adevăr o mulțime de soldați ruși din 1917 încolo și-ar fi suflat creierul în fața curioșilor privitori, se pare că altcineva ar fi menționat asta în următorii 20 de ani.

    În orice caz, ruleta rusă înseamnă acum doar să pui un glonț într-o armă, oferindu-ți astfel o șansă de 5 în 6 de a trăi, lașule. De asemenea, nu par să existe exemple înregistrate de femei care joacă la ruleta rusă, ceea ce arată doar că doamnele nu au spirit de aventură .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Caracatița politică și de afaceri din Dolj, păstorită de SRI, denunțată...

Un denunț exploziv la Serviciul Român de Informații, făcut de un afacerist din Craiova, cu circa o lună înainte ca Eduard Hellving să plece...