La cehi și polonezi – da, la noi – ba!

Creșterea galopantă a numărului de persoane infectate cu coronavirus ar fi trebuit să îi alarmeze pe cei aflați la guvernare, dar, din păcate, campania electorală este mult mai importantă decât sănătatea oamenilor.

Ion Teleanu

Au trecut mai bine de șase luni de la declanșarea epidemiei de COVID 19, și încă premierul Ludovic Orban și „acrobatul” ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, continua să dea explicații despre întârzierea furnizării de măști pentru populația săracă, de faptul că ventilatoarele au venit dar nu prea există și că măștile vor ajunge la școală doar pe copiii săraci. Adică bâlbâieli, promisiuni, explicații care mai de care mai alambicate și aberante și multă, multă vorbă-n vânt. Se tot caută vinovați, dar nu se spune nimic despre faptul că principalul vinovat pentru proasta gestionare a acestei situații este chiar ministrul Sănătăți, Nelu Tătaru. Dar acesta tot timpul aruncă vina în ograda altuia și, în același timp, se eschivează de la abordarea directă și clară a modului de gestionare a haosului generat de lipsa măsurilor ferme, fără panicarea populației. „În două zile ar trebui să fie distribuite măștile. Dacă nu, atunci vom avea o reziliere cu firma cu care avem în acest moment contractul și va veni următoarea firmă”, a explicat Tătaru despre întârzierea livrării măștilor. Ulterior, a venit cu altă explicație.„Avem un contract în care firma interpretează într-un fel nişte reguli. Am dispus o anchetă internă în acest moment în minister la Achiziţii şi la Compartimentul juridic pentru a evalua acest contract”. Explicații și iar explicații justificării și iar justificări, dar Tătaru n-are nicio vină! Este ca apa sfințită, în timp ce numărul persoanelor infectate crește de la o zi la zi, într-un ritm galopant. A fost și o moțiune simplă împotriva sa, adoptată de parlament. Și ce dacă! Câinii latră, caravana trece, noi guvernăm cum vrem!

Astăzi, ministrul ceh al sănătăţii, Adam Vojtech, şi-a înaintat demisia în urma criticilor privind modul în care a gestionat epidemia de COVID-19, pe fondul creşterii numărului de infectări cu coronavirus. Demisia ministrului ceh al Sănătății vine ca urmare a creșterilor de cazuri noi de infectare cu coronavirus raportate de Cehia, fapt pentru care această ţară se plasează pe locul al doilea în Europa în ce priveşte ritmul îmbolnăvirilor în ultimele săptămâni, după Spania. În ultimele 14 zile, Cehia a consemnat 193 de cazuri de coronavirus la 100.000 de locuitori, potrivit Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor. Practic, Adam Vojtech a demisionat ca urmarea a criticilor privind proasta gestionare a epidemiei de coronavirus. La noi, Nelu Tătaru nici gând să plece acasă.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

România acordă 2,25 miliarde lei pentru investiții majore în industriile tradiționale

Guvernul României a luat o decizie crucială pentru susținerea industriei naționale prin alocarea unei finanțări substanțiale în valoare de 2,25 miliarde lei destinate investițiilor...

Nicolae Ciucă a anticipat izbucnirea războiului din Ucraina: Nu foarte mulți...

Nicolae Ciucă, lider PNL și președinte al Senatului, susține că a anticipat izbucnirea războiului din Ucraina, iar „nu foarte mulți l-au crezut”. Declarațiile au fost...