Lansare cu succes: Prima misiune privată spre Staţia Spaţială Internaţională

O rachetă SpaceX a fost lansată vineri, la ora locală 11:17 (15:17 GMT), de la baza spaţială Cape Canaveral din statul american Florida, în cadrul primei misiuni cu echipaj privat spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), unde cei patru pasageri urmează să petreacă puţin peste o săptămână, informează AFP. 

Trei oameni de afaceri, care au plătit mai multe zeci de milioane de dolari pentru acest zbor, sunt însoţiţi de un fost astronaut al agenţiei spaţiale americane (NASA), în prezent angajat al companiei americane Axiom Space, care organizează călătoria.

Transmisiunea în direct difuzată de Axiom a arătat vehiculul de lansare al SpaceX, cu înălţimea de 25 de etaje – alcătuit dintr-o rachetă Falcon 9 în două trepte având în partea de sus capsula Crew Dragon – înălţându-se spre spaţiu, pe un cer senin, deasupra Floridei şi a coastei Oceanului Atlantic.

Dacă totul decurge conform planului

Camerele din interiorul compartimentului echipajului au transmis imagini cu cei patru membri imobilizaţi în cabina presurizată, aşteptând liniştiţi, în echipament complet, lansarea rachetei.

Dacă totul decurge conform planului, cvartetul condus de fostul astronaut NASA Michael Lopez-Alegria va ajunge la ISS sâmbătă, după un zbor de peste 20 de ore, iar capsula Crew Dragon operată autonom va andoca la avanpostul orbital aflat pe orbita terestră, la o distanţă de 400 de kilometri.

Alături de astronautul americano-spaniol Michael Lopez-Alegria, misiunea îi include pe antreprenorul american Larry Connor, antreprenorul şi pilotul israelian Eytan Stibbe şi investitorul canadian Mark Pathy.

Această primă misiune cu echipaj privat spre ISS, Ax-1, a fost amânată de mai multe ori. Iniţial, lansarea era prevăzută pentru 3 aprilie, apoi a fost amânată pentru 6 aprilie, înainte de a fi din nou reprogramată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole