Legea austerității intră în dezbatere la Curtea Constituțională pe 18 octombrie

Publicat: 18 oct. 2023, 10:00, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
Legea austerității intră în dezbatere la Curtea Constituțională pe 18 octombrie

Magistrații CCR vor analiza actul normativ și se vor pronunța cu privire la aspectele de neconstituționalitate.

Parlamentarii USR și ai partidului Forța Dreptei, dar și doi deputați PNL au depus o sesizare cu privire la aspectele de neconstituționalitate ale proiectului. Anunțul cu privire la sesizarea pe legea austerității a fost făcut de purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu.

El a precizat că sesizarea conține 46 de pagini, din care rezultă că au fost încălcate mai multe articole constituționale. Ionuț Moșteanu a precizat că o parte din aspecte sunt legate de procedură, de respectarea termenilor și condițiilor prevăzute în astfel de situații. Mai mult, a atras atenția  reprezentantul USR, legea austerității nu este un proiect unitar.

Astfel, unele prevederi se aplică peste o lună, altele de anul viitor, iar unele abia din 2025. Iar acest lucru contravine recomandărilor CCR. Curtea, a arătat Ionuț Moșteanu, a spus că Guvernul își poate angaja răspunderea doar pe acte normative cu caracter de urgență.

Purtătorul de cuvânt al USR a mai adăugat că legea austerității pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea a încălcat principiul securităţii juridice. Aceasta este caracterizată prin lipsă de claritate și predictibilitate.

„Se încalcă principiul egalităţii în faţa legii prin tratamentul inegal şi discriminările făcute. Este o sesizare din 2020 la CCR, făcută de PSD pe un pachet de măsuri fiscal-bugetare. Atunci, Guvernul Orban îşi angaja răspunderea, un Guvern care nu avea majoritate în Parlament. Și ăla este un caz în care Constituţia spune că trebuie să îţi angajezi răspunderea. Nu atunci când ai peste 60% în Parlament, cât au PSD, PNL cu susţinerea minorităţilor. Nu au niciun argument pentru care să îşi angajeze răspunderea pe un proiect atât de complex, trebuia să vină cu el în Parlament şi CCR atunci exact asta a spus”, a concluzionat purtătorul de cuvânt al USR.

Premierul Marcel Ciolacu nu a comentat foarte mult în legătură cu sesizarea depusă de parlamentarii formațiunilor de opoziție la CCR pe Legea austerității. El a precizat doar că este dreptul acestora să depună o sesizare.

„E dreptul lor”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul a precizat că nu va comenta o decizie a CCR, indiferent ce va reglementa aceasta.

„Ce a declarat Curtea? Cred că nici nu au primit-o. Eu o am, şi eu am primit-o, sunt prim-ministru al României. Haideţi să-i lăsăm să…Niciodată nu am comentat o decizie a Curţii”, a declarat Marcel Ciolacu.