Legea europeană care schimbă tot, pentru consumatori!

Publicat: 25 nov. 2020, 07:30, de Ștefan Armeanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Legea europeană care schimbă tot, pentru consumatori!
Consumatorii din UE vor putea în curând să își apere drepturile în mod colectiv, potrivit unei legi aprobate săptămâna aceasta de Parlamentul European, care va permite grupurilor de consumatori să lanseze împreună acțiuni colective în UE.

Consumatorii din UE vor putea în curând să își apere drepturile în mod colectiv, potrivit unei legi aprobate săptămâna aceasta de Parlamentul European, care va permite grupurilor de consumatori să lanseze împreună acțiuni colective în UE.

Noile norme introduc un model armonizat pentru acțiunea de reprezentare în toate statele membre, prin care se garantează protecția consumatorilor împotriva prejudiciilor colective și se introduc garanții adecvate pentru a evita procesele abuzive.

Toate statele membre ale Uniunii Europene trebuie să instituie cel puțin un mecanism procedural eficient care să permită entităților calificate, ca de exemplu organizații ale consumatorilor sau organisme publice, să introducă acțiuni în instanță pentru acțiuni în încetare, care să stopeze sau să interzică încălcările, ori măsuri reparatorii.

Prin această legislație, Parlamentul European dorește să îmbunătățească funcționarea pieței interne, să oprească practicile ilegale și să faciliteze accesul consumatorilor la justiție.

În contextul noilor reglementări, este necesară constituirea unui mecanism procedural eficient care să permită doar entităților calificate din țările membre, cum ar fi organismele publice sau organizațiile consumatorilor, să reprezinte grupurile de consumatori afectați și să intenteze acțiuni în justiție, în locul caselor de avocatură, pentru a stopa sau interzice neregulile ori pentru a obține compensații sau măsuri reparatorii.

Modelul european de acțiune colectivă va permite doar entităților calificate, cum ar fi organizațiile consumatorilor, să reprezinte grupuri de consumatori și să intenteze acțiuni în justiție, în locul cabinetelor de avocatură.

Pentru a introduce acțiuni transfrontaliere în instanță, entitățile calificate vor trebui să respecte aceleași criterii în întreaga Uniune Europeană și să demonstreze că dispun de un anumit grad de stabilitate.

În plus, aceste organizații trebuie să arate că au activitate publică și că sunt o organizație non-profit, iar pentru a sesiza instanțele naționale, trebuie să îndeplinească criteriile prevăzute în legislația națională.

Normele introduc garanții puternice pentru a evita abuzul de procedură și în acest scop, se folosește principiul „partea care pierde plătește”, ceea ce garantează că partea care nu a obținut câștig de cauză suportă cheltuielile de judecată ale părții care are câștig de cauză.

Pentru a preveni utilizarea abuzivă a acțiunilor de reprezentare, trebuie evitate daunele-interese cu caracter punitiv, iar organizațiile trebuie să stabilească proceduri pentru evitarea conflictelor de interese și influența externă, în special în ceea ce privește finanțarea de către o terță parte.

Pot fi introduse acțiuni colective împotriva unor comercianți dacă se presupune că aceștia au încălcat legislația Uniunii Europene într-o gamă largă de domenii, cum ar fi protecția datelor, călătoriile și turismul, serviciile financiare, energia și telecomunicațiile.

Directiva se referă și la încălcările care au încetat înainte de a se iniția sau încheia o acțiune de reprezentare, întrucât ar putea fi necesar să se interzică practica în sine pentru a împiedica repetarea ei.

Raportorul Geoffroy Didier a precizat că prin această nouă directivă, s-a găsit un echilibru între o mai bună protecție a consumatorilor și asigurarea securității juridice de care au nevoie întreprinderile.

Într-un moment în care Europa este puternic testată, UE a demonstrat că poate oferi rezultate și se poate adapta la noile realități, își poate proteja mai bine cetățenii și le poate oferi noi drepturi concrete ca răspuns la globalizare și la excesele acesteia”, a transmis Didier.

Directiva va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar statele membre vor dispune ulterior de 24 de luni pentru a o transpune în legislația națională și de șase luni suplimentare pentru a o aplica. Noile norme vor viza acțiunile de reprezentare introduse la data aplicării sau după această dată.

Directiva privind acțiunile de reprezentare a fost propusă în aprilie 2018 de Comisia Europeană și a fost aprobată de negociatorii Parlamentului și de miniștrii Uniunii în iunie 2020.

Actul legislativ face parte din Noile avantaje pentru consumatori și vine ca răspuns la o serie de scandaluri recente legate de încălcarea drepturilor consumatorilor de către unele companii multinaționale.

În unele state membre, consumatorii pot deja să lanseze acțiuni colective în fața instanței, dar de acum înainte, opțiunea va fi disponibilă în toate țările Uniunii Europene.