Liberalii, pas cu pas, cu Cîțu către progres

Publicat: 26 iul. 2021, 10:15, de Ion Teleanu, în OPINII , ? cititori
Liberalii, pas cu pas, cu Cîțu către progres

Alegerile în organizațiile locale ale PNL au generat lupte interne incredibile în urma cărora șefia unor organizații a revenit unor liberali surpriză. Una dintre surprize s-a derulat sâmbătă la București, unde edilul Sectorului 6 și totodată președinte al organizației PNL din acest sector, Ciprian Ciucu, susținător la premierului Florin Cîțu, a câștigat alegerile în fața Violetei Alexandru, susținătoarea lui Ludovic Orban.

Victoria lui Ciucu este oarecum surprinzătoare, la fel cum a fost câștigarea fotoliului de edil al Sectorului 6, pentru simplul fapt că Ciucu nu este un liberal autentic. El este creația fostului ministru al Justiției Monica Macovei, adică provine din partidul înființat și condus de aceasta denumit M10. Numai că alegerea lui Ciucu coroborată cu o declarație a premierului Florin Cîțu făcută recent la Craiova ar trebui să le dea de gândit celor din PNL.

Florin Cîţu a afirmat, recent, la Craiova, că, în ultimii ani, PNL a avut experienţe bune, dar şi altele mai puţin bune din care liberalii trebuie să înveţe pentru a progresa, punctând că, uneori, progresul înseamnă „să te dai la o parte, să faci un pas în lateral”. 

Lupta noastră (…) nu este cu PNL, nu este cu colegii noştri din PNL, este cu adversarii noştri politici, (…) PSD-ul. Au mai apărut şi alţii, dar PSD sunt inamicii noștri numărul unu. De aceea e important să ştim că, după 25 septembrie, suntem cu toţii o echipă. Dar, da, este important să ştim că după 25 septembrie PNL intră într-o nouă etapă. Trebuie să avem curajul să ne uităm la experienţele pe care le-am avut în aceşti ani de zile. Am avut şi experienţe bune, am avut şi victorii, am avut şi experienţe mai puţin bune din care trebuie să învăţăm. Cine nu are curajul să se uite la aceste experienţe, să înveţe din ele nu poate să meargă mai departe. Asta înseamnă progresul. Progres înseamnă să vezi unde ai greşit, câteodată să te dai la o parte, să faci un pas în lateral, să mergi mai departe pentru că progres înseamnă să te uiţi în viitor„, a spus Cîţu.

Practic, premierul a lansat o provocare uriașă celor din PNL, dar în același timp și un avertisment despre ce va urma pe scena politică românească după congresul PNL din septembrie 2021.

„Progres înseamnă să vezi unde ai greşit, câteodată să te dai la o parte, să faci un pas în lateral, să mergi mai departe pentru că progres înseamnă să te uiţi în viitor”, a fost mesajul subliminal al lui Cîțu pentru liberali.

Ce a vrut să transmită Cîțu? Păi e foarte clar. El este adeptul reformelor dure pentru a genera progres pentru că progres înseamnă și să te dai la o parte, adică „să faci un pas lateral”. Însă, declarațiile lui Cîțu sunt cu bătaie lungă și liberalii încă n-au descifrat mesajul acestuia.

Faptul că președintele Klaus Iohannis îl susține pe Florin Cîțu în disputa cu Ludovic Orban pentru șefia PNL ridică mari semne de întrebare. Dar, faptul că șeful statului tolerează toate gafele și derapajele celor de le USR, mai ales ale celor doi lideri- Dan Barna și Dacian Cioloș, este o dovadă elocventă că ascunde o mișcare care va bulversa scena politică românească.

Dacă Cîțu va câștiga sau nu alegerile în PNL, pentru Klaus Iohannis are prea puțină importanță. La fel de indiferent va fi șeful statului și dacă Barna sau Cioloș vor ajunge la conducerea USR.

De ce? Foarte simplu. Președintele Klaus Iohannis vrea să reseteze clasa politică de dreapta pentru a câștiga alegerile din 2024. Ca atare, planul este simplu și nu întâmplător Florin Cîțu a spus că „progres înseamnă să te uiți în viitor”. Scenariul luat în calcul de șeful statului până la sfârșitul acestui an este următorul: oamenii lui Cîțu din PNL împreună cu oamenii lui Barna sau Cioloș din USR vor face un pas lateral din partidele lor pentru a face loc… progresului.

Adică, vor merge mai departe pentru că progres înseamnă să te uiţi în viitor, iar viitorul lor se va numi Partidul Național Liberal Progresist! Și, astfel, se va lua în calcul că până la alegerile din 2024, Florin Cîțu va rămâne premier, iar Barna ori Cioloș va fi candidatul liberalilor progresiști la președinția României!

Practic, alegerile din PNL și USR vor rupe cele două partide și, pas cu pas, se ajunge la noua țință stabilită de la Palatul Cotroceni, iar scenariul are toate șansele să devină realitate atâta timp cât PSD-ul lui Ciolacu este de mult timp pe pilotul automat al lui Kaus Iohannis!