Librex estimează vânzări de carte în creștere cu 350% în acest an

Publicat: 02 sept. 2020, 11:05, de Aurel Drăgan, în Business , ? cititori
Librex estimează vânzări de carte în creștere cu 350% în acest an

Pandemia de COVID-19 a lovit multe afaceri, dar mai puțin companiile care au reușit să lucreze online. Chiar și în domenii care nu merge extraordinar de bine, cum ar fi vânzarea de carte. Libriex.ro, una dintre principalele librării online din țara noastră, așteaptă vânzări în creștere cu 350% în acest an.

Librex estimează vânzări de 1,7 milioane euro în 2020, cu 350% mai mult decât în 2019. Estimările se bazează pe ritmul accelerat de creștere din ultimii ani și pe vânzările de circa 0,58 milioane euro din prima jumătate a anului, cu 330% mai mare decât în aceeași perioadă din 2019.

Din martie 2020, compania oferă transport gratuit pentru orice comandă, indiferent de valoare și de adresa de livrare. Librex a făcut investiții de 125.000 euro în acest an în dezvoltarea serviciilor și soluțiilor online, ca și a celor logistică și operațional. Compania și-a mutat activitatea de depozit într-o nouă locație, de opt ori mai mari decât cea precedentă. Noul depozit are capacitatea de procesare a peste 10.000 de comenzi zilnice, după instalarea unui nou soft de gestiune care crește eficiența operațională cu 30%.

„Raportându-mă strict la perioada stării de urgență, veniturile noastre au fost cu 453% ai mari comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut”, spune Ionuț Radu, fondator Librex.ro.

Obiceiuri de consum

Anul acesta, peste 55% din venituri au fost generate de categoriile beletristică, dezvoltare personală și cărți pentru copii. Cele mai bine vândute titluri au fost Tatuatorul de cărți ( Heather Morris), Zuleiha deschide ochii (Guzel Iahina) și Hoțul de cărți (Markus Zusak).

Ponderea comenzilor se împarte între București (aproximativ 50%) și restul țării, majoritar în orașele Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța și Galați. Perioada cea mai profitabilă este septembrie – decembrie, datorită Black Friday, sărbătorilor de iarnă și începutului de an școlar.

81% dintre comenzi au fost plasate anul acesta de pe dispozitive mobile, în creștere sensibilă comparativ cu anul trecut, în timp ce plata cu cardul a înregistrat și ea creșteri de 205% (ponderea la nivelul clienților urcând de la 18 la 55%). Librex se așteaptă ca procentul plății cu cardul să se stabilizeze în acest an la o valoare de 60%.

Obiective și predicții despre piață

Librex își propune pentru anul viitor dezvoltarea portofoliului de produse prin introducerea categoriei de cărți în limba engleză, obiectivul companiei fiind listarea a peste un milion de titluri de acest tip până la finalul lui 2021. De asemenea, compania va miza și pe introducerea produselor de papetărie, a jocurilor și jucăriilor.

Pe partea de livrare, Librex va introduce anul acesta serviciul de expediere în afara țării, pe fondul solicitărilor în creștere venite de la românii stabiliți în străinătate. Pentru 2021, compania urmărește dezvoltarea punctelor de livrare în orașele mari din țară, prin instalarea unor servicii de pick-up point și locker.

Deși segmentul online al pieței de carte a crescut considerabil în 2020, ponderea sa redusă din totalul pieței nu poate decât să atenueze scăderea segmentului offline, de librărie clasică. Astfel, Librex estimează că piața de carte o să scadă în acest an cu 10 – 20%.

Citește și: