LIVE UPDATE: Ziua moțiunii de cenzură. Guvernul Cîțu a fost demis

Publicat: 05 oct. 2021, 14:57, de Mihaela Verdes, în News , ? cititori
LIVE UPDATE: Ziua moțiunii de cenzură. Guvernul Cîțu a fost demis
Parlament dezbateri (Inquam Photos_George Calin)

Se finalizează în scurt timp numărătoarea voturilor. Narcis Popescu, reporter special de la Parlament pentru Puterea, vine cu informații exclusive.

UPDATE 15.10: Ludovic Orban: „Nu m-am propus premier. Dau declarații după anunțarea voturilor la moțiune”

Florin Roman a recunoscut înfrângerea. PSD estimează că moțiunea a adunat 281 de voturi pentru.

UPDATE 14.55: GUVERNUL A PICAT (surse)! Moțiunea a strâns deje numărul necesar de semnături. Deși se votează încă, cele 234 de voturi pentru moțiune au fost adunate.

UPDATE 14.50: Szabo Odon (deputat UDMR): „Cei care au dat jos guvernul sunt iresponsabili pentru că nu au venit și cu o soluție. Întrebat fiind ce scenariu se întrevede post motiune, deputatul a punctat varianta cu premier de sacrificiu până la primăvară. VIDEO

UPDATE 14.20: Premierul Florin Cîțu, după dezbateri: „Sunt discuții în PNL. Vom prezenta public decizia. Mergem la Guvern, mai avem lucruri de rezolvat. PNL are deja luate decizii, cu cine merge de obicei la consultări. Dar mai avem o discuție. Evident vom merge cu propria propunere la consultări. Însă nu știm ce va face coaliția USR-PSD-AUR.

Decizia PNL este de a nu mai colabora cu partidul care votează cu PSD și AUR, cei care sunt mai socialiști ca socialiștii si mai extremiști. Dacă vor vota…Era ușor dacă cei de la USR veneau cu o singură persoană, la justitie, când era cazul.

Astăzi, toate scenariile sunt pe masă. Vom lua cea mia bună decizie în interesul PNL și în interesul românilor. Desigur, vom negocia, pe proiecte, cu toată lumea. Vrem să vedem și planul USR. Deja am văzut că se certau în sală cu PSD. UDMR este alături de noi și va rămâne. Este un context economic dificil..

Voi respecta deciziile CCR. (n.r. – că nu poate fi desemnat imediat premier). Un mesaj pentru români: noi nu plecăm, nu ne predăm. Chiar și aici fiind, am votat online hotărarea CNSU pentru acces la medicamente.

UPDATE 14.15: S-au terminat dezbaterile. Începe votul. Guvernul e demis dacă moțiunea adună minim 234 de voturi pentru.

Au început dezbaterile, în plenul Parlamentului, pe moțiunea de cenzură depusă de PSD. Pentru demiterea guvernului condus de premierul Florin Cîțu și-au anunțat susținerea și USR, și AUR.

UPDATE 13.20: EXCLUSIV Claudiu Năsui, deputat USR, răspunde întrebărilor lui Narcis Popescu.

UPDATE 13.15: George Simion, președinte AUR: „E târziu că Florin Cîțu ne-a chemat acum la microfon. Nu o să irosim nicio secundă pe Florin Cîțu. La revedere!”

UPDATE 13.10: Dan Barna, vicepreședinte USR:„ Ați fi putut fi acel premier reformator de care țara are nevoie. Ați fi putut fi eroul luptei cu pandemia. Ați preferat iresponsabilitatea relaxată. Ați sacrificat stabilitatea politică pentru o mână de voturi la congresul partidului. Ați avut totul la dispozitie, voturile oamenilor, buna noastră credință. În miercurea aceea, când ați aruncat în aer coaliția, v-am spus că aici vom ajunge. Noi ne respectăm cuvântul. Suntem aici și vom vota acea moțiune de cenzură. După zeci de ani de Jokeri și monștri, ati fi putut fi Superman. Ati ales să fiți un banal Florin Cîțu”.

UPDATE 13.05: Daniel Fenechiu, PNL: „Domnilor de la USR, puteți vota cu sufletul deschis alături de PSD și AUR? Credeți că românii v-au votat să susțineți moțiunea alături de PSD? Eu cred că nu. Aveti timp, gândiți-vă bine! Exacerbarea mesajului că nu sunteți respectați are legătură cu orgoliile, nu cu realitatea. Azi puteți demonstra că sunteti responsabili.Dacă azi alegeți să fiți alături de AUR și PSD, e pe termen lung. Nu asta vă reprezintă. Toate lucrurile pot fi depășite”.

UPDATE 12.55: Marcel Ciolacu, președintele PSD: Cred că domnul Cîțu are o amnezie. Faptul că eu vorbesc primul înseamnă că am câștigat alegerile. Domnule Barna, la ultima moțiune erați alături de Cîțu și v-au căzut ochelarii. Sper că azi să nu vă cadă bilele de vot.

Nouă luni v- ați bătut ca chiorii pentru șefia PNL. Ați ajuns un hoit politic. PNL miroase a PNTCD, dara asta este problema voastră. Problema noastră, a românilor, e că ați distrus țara pentru ciolan. Echipa câștigătoare e echipa ucigătoare. Sub patronajul vostru, românii mor în spital carbonizați. După 7 ani de mandat, Iohannis spune că românii au ajuns să moară în spitale. Nu o dată, ci de 12 ori la rând. Din cauza incompetenței voastre. Statul a eșuat pentru ca românii au ajuns să se teamă de spitale. Aici ați adus statul, domnilor Iohannis, Cîțu, Orban și Barna. Guvernarea voastră a eșuat. Tu, Florin Cîțu, ai eșuat! BIG TIME. Doar tristețe și dezolare rămîne după voi.

Ce ați făcut toata vara? V-ați luptat cu Orban. Ați inaugurat fără rușine valul 4, cu 5 mii de PNL-iști. Împreună cu Iohannis, ați încălcat legea. Și acum cereți responsabilitate și băgați noi restricții. Ați distrus campania de vaccinare”.

UPDATE 12.30: Florin Cîțu a fost huiduit și aplaudat, deopotrivă, când a luat cuvântul la tribuna plenului Parlamentului. El acuză toate partidele, alternând cuvintele în limba română cu expresii în limba engleză.

Din discursul premierului: „USR joacă alba-neagra cu guvernarea. Vor un șef mai puțin exigent. Poate ne lămuresc ce planuri au pentru anticipate. Români, ați votat un partid bipolar – USR, care vrea să lase România în plină criză fără guvern. La PSD e de înțeles. Dar USR își face practic proprii miniștri incompetenți. USR îl trimite azi acasă pe Năsui pentru incompetență.

Am fost prea indulgent cu incompetența acestor miniștri. Trebuia să îi fi trimis mai devreme acasă. I-am tolerat din respect pentru voi, dragi români, pentru că i-ati votat. Și nouă ne-ar fi ușor să trecem în Opoziție, dar nu suntem lași.

Dar ce ma supără cel mai tare e că și au bătut joc de sistemul de sănătate. Au avut bani, tot ce și-au dorit. Și nu au pregătit valul 4. Este un atentat la sănătatea românilor, un gest criminal. Veți răspunde în fața românilor. Ați sabotat șansa dreptei de a avea o guvernare stabilă. Politica nu este despre Florin Cîțu. Este despre români. Și ei nu vor uita că ați acționat împotriva lor. Eu am fost mereu sincer cu românii. Nu se termină totul aici.

Apoi, Florin Cîțu a prezentat realizările pe care consideră că le are acest guvern, cu cifre și exemple. Investițiile la 9 luni sunt duble față de 2018, susține premierul. Au urmat atacuri la dresa Parlamentului.

Parlamentul este ocupat cu moțiuni, când are atâtea de rezolvat. Aceasta este o moțiune a frustrării. Unii sunt frustrați că nu le-a mers șantajul, alții – că e dreapta la putere. Kafka ar fi mândru de voi. Colegii de la PSD caută prin telefoane. Probabil despre Kafka, nu? Succes!”, a mai spus Cîțu.

UPDATE 12.15: Reporterul Puterea, Narcis Popescu, a aflat de la surse din PNL, că președintele Iohannis va avea diseară o discuție cu liberalii, pentru pregătirea scenariului următor: va propune un premier de sacrificiu, care să stea câteva zile. Apoi îl va nominaliza iar pe Florin Cîțu, cu susținerea minoritară a PSD. Planul cu guvernul minoritar ar fi depășirea pandemiei, apoi anticipate, mai spun sursele.

Ludovin Orban a ajuns în plen, însă nu a făcut declarații.

UPDATE 12.10 : A sosit în plen, pentru dezbaterea moțiunii de cenzură, și premierul Florin Cîțu. VIDEO

Florin Cîțu ajunge la dezbaterea moțiunii de cenzură

UPDATE 11.50: Dan Barna, vicepreședinte USR, a declarat înainte de intrarea în plenul Parlamentului: „Dacă pică Guvernul și ajungem la consultări, propunerea noastră de premier va fi Dacian Cioloș. Dacă vom continua în coaliția cu PNL, conform înțelegerii, liberalii dau premierul. Însă, dacă putem avea o coaliție în jurul USR, îl propunem ca premier pe Cioloș”.

Barna infirmă orice negocieri de ultim moment cu liberalii.

Întrebat dacă moțiunea nu este, implicit, și împotriva miniștrilor USR care au activat în actualul Guvern, Barna a mai spus: „E o retorică acidă, care a aruncat coaliția în aer. Moțiunea e împotriva premierului. El trebuie să plece”.

Previziuni înaintea dezbaterilor pe moțiune

Narcis Popescu a întrebat mai mulți parlamentari care cred ei că va fi rezultatul votului de astăzi.

Claudiu Năsui, deputat USR de București, este convins că va pica Guvernul Cîțu. El contrazice zvonurile lansate de liberalul Pavel Popescu aseară, potrivit cărora USR s-ar fi răzgândit.

„E imposibil de lucrat cu Cîțu. Aș face o glumă. Nu-l ia nimeni în serios pe Pavel Popescu, nici în PNL. Unii oameni în politică, când îți zic un lucru, mai probabil este opusul. La PNL se întâmplă des asta. Sigur trece moțiunea, fără emoții”, spune deputatul USR.

Năsui precizează că USR-iștii sunt dispuși să revină la negocieri cu Iohannis, dar fără Cîțu. Ei vor aceleași ministere, dar noutatea este revenirea lui Voiculescu la portofoliul Sănătății.

Nici PSD nu și-a schimbat planurile

„Nici o schimbare peste noapte. Arătam biluțele toți. Guvernul e ca și picat”, declară Claudiu Ilișanu, deputat PSD.

Mai mult, social-democrații au adus în Parlament și o statuie cu Superman căzut în cap. Ei vor să arate că deja Guvernul Cîțu e căzut.

Liberalii, pregătiți de ce e mai rău

Narcis Popescu i-a întrebat și pe liberali ce cred despre votul de azi. Dialogul cu un senator PNL, dintre susținătorii lui Florin Cîțu:

Narcis Popescu, reporter Puterea: Surprize azi la moțiune? USR-istii votează, PSD-iștii votează cu bilele la vedere.

Senator PNL: Da da, cade azi.

Narcis Popescu, reporter Puterea: Pe cine va propune Iohannis? Ciuca, Vîlceanu, Bode?

Senator PNL: Nu știm încă.

Moțiunea de cenzură , dezbateri

De la ora 12 începe dezbaterea pe moțiunea de cenzură. În cadrul dezbaterilor pe moțiune, vor lua cuvântul în plen Gabriel Andronache, Daniel Fenechiu, Gheorghe Pecingină, Pavel Popescu și Cristian Băcanu de la PNL.

Din tabăra PSD vor lua cuvântul Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Gabriela Firea și Alexandru Rafila.