Localnicii care de șapte ani nu au apă potabilă: „Doar supraviețuim aici”

Au trecut șapte ani de când a izbucnit conflictul armat în estul Ucrainei și care a făcut din accesul la apă potabilă o provocare pentru milioane de oameni.

Astăzi, bombardamentele continuă să pună în pericol alimentarea cu apă a familiilor din estul Ucrainei. Conflictul armat local a început în aprilie 2014 când separatiștii pro-ruși au preluat controlul asupra unor localități din regiunile Donețk și Luhansk. 





Pentru mulți locuitori, gătitul, spălarea mâinilor și accesul la apă potabilă curată sunt o provocare zilnică. Grădinițele, școlile și spitalele sunt, de altfel, afectate. Mai mult, izolarea orașelor și satelor din regiunile Donetsk și Luhansk s-a intensificat din cauza pandemiei de COVID-19, se arată într-un reportaj al Unicef.org.

În aceste zile, punctul de control ucrainean din satul Pishchevik este, de obicei, pustiu. Dar, o dată pe săptămână, devine ocupat atunci când localnicii aduc recipiente din plastic și fac coadă lângă un rezervor mare și alb, care poartă inscripția „apă potabilă”.

Pentru al doilea an consecutiv, apa potabilă a fost furnizată satului Pishchevik de către UNICEF în cooperare cu organizația de caritate ADRA, ca parte a unui proiect de furnizare a apei pentru familiile care locuiesc „de-a lungul liniei de contact”.

La marginea conflictului

Larisa, o femeie pensionară, și alți locuitori ajung, de obicei, la punctul de control înainte de a veni camionul cu apă, săptămânal, fiind un eveniment important în sat.

„Apa de la robinet nu curge. Și fântânile au secat de când a început războiul. Satul este abandonat și pare că nimeni nu are nevoie de noi. E bine totuși că primim apă”, a povestit Larisa.

Jumătate dintre săteni și-au părăsit locul natal din cauza bombardamentelor, șomajului și izolării. Majoritatea clădirilor de aici sunt fie distruse, fie abandonate. Și doar unele dintre casele cu un singur etaj din satul Pischevik au luminile aprinse seara. Au mai rămas 17 localnici, plus personalul militar care servește la punctul de control.

Punctul de control a devenit singura unitate socială din sat

Aici, oamenii nu colectează doar apă potabilă. Vin aici și pentru pâinea pe care o aduce armata dintr-un oraș vecin.

„Folosim apă curată pentru a prepara ceai sau pentru a găti sau doar pentru a bea. Economisim cât putem”, explică Larisa. Cei mai mulți dintre localnici sunt obișnuiți să se descurce.

„Folosim apa cu precauție și lăsăm întotdeauna ceva deoparte. Ne e teamă că, din cauza bombardamentelor, camionul cu apă nu poate veni. Sau că zăpada ar putea acoperi drumul. Există întotdeauna teama de a rămâne fără apă”, povestește femeia.

Pandemia de COVID-19

Pandemia COVID-19 a agravat problemele în satul care, și așa, are acces limitat la medicamente, alimente și servicii de sănătate.

De la închiderea punctului de control, satul Pishchevik a rămas fără transport permanent. Dacă UNICEF nu ar aduce apă în sat, locuitorii ar trebui să ia un taxi către orașul vecin Pavlopil, la câțiva kilometri distanță.

„Doar supraviețuim aici. Prin urmare, apreciem faptul că ne aduc apă. Acest lucru înseamnă că cineva își amintește de noi”, explică Larisa.

Apă curată pentru copii

Orașul Mariinka din regiunea Donetsk este la aproape 100 de kilometri de satul Pishchevik, însă problemele de acolo sunt asemănătoare.

„Ultima dată când am avut apă de la robinet în orașul nostru a fost acum șapte ani, înainte de război”, povestește Alla Demenko, directoarea grădiniței „Zolotyi Kliuchyk”. 

De când conducta care a furnizat apă potabilă a fost distrusă din cauza bombardamentelor, a fost nevoită să se bazeze pe apa îmbuteliată sau pompată.

„Ne pompează apă din rezervorul Karlovske. Are o culoare verde, un miros neplăcut și uneori poți vedea chiar și pești”, explică directoarea care, potrivit acesteia, personalul de la grădiniță nici măcar nu spală vasele cu apa respectivă.

Pentru gătit, băut și curățat, personalul folosește apa furnizată de UNICEF cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene. Rezervoarele albastre, care au fost instalate la primul etaj al grădiniței, sunt umplute cu apă o dată pe săptămână. Însă, odată cu pandemia, consumul de apă a crescut, mai ales că cei mici au început să-și spele mai des mâinile.

În fiecare clasă, există o masă cu cești curate și o oală cu apă potabilă. Este modul în care copiii pot bea în siguranță apă în timpul zilei.

Dreptul la apă potabilă este consacrat în Convenția privind drepturile copilului, în Rezoluția Organizației Națiunilor Unite (ONU) și în Convenția de la Geneva. Este la fel de important ca dreptul la hrană, la îngrijire și siguranță fizică.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...