Lucian Bode despre întâlnirea cu Gerhard Karner: Am discutat despre aderarea României la Schengen

Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner a răspuns invitației formulate de omologul său, Lucian Bode și a venit în România. Principalul subiect abordat de aceștia a fost aderarea României la Schengen.

Care au fost principalele declarații ale lui Lucian Bode

”Am discutat și despre aderarea României la spațiul Schengen. Este interesul nostru comun să vorbim despre ce ne preocupă, în spiritul valorilor europene.”

”O spun cât se poate de deschis. Vreau să se înțeleagă foarte bine. Echilibrul dintre drepturi și obligații este esențial. Nu este firesc ca noi, România, să ne asumăm numai obligații fără a beneficia de drepturile care ni se cuvin.”

”România contribuie la eforturile se securitate ale UE.”

”Din decembrie 2022 și până acum am pus în mișcare o serie de acțiuni atât la nivel bilateral, cât și european – participarea României în proiectul pilot de la frontiera cu Serbia Astăzi, au avut loc întâlniri cu reprezentanții CE pentru a discuta stadiul acestui proiect în domeniul azilului și gestionării frontierelor.”

”Abordăm cu toată seriozitatea rolul de stat membru care asigură protecția frontierelor externe ale UE și indiferent de situație aplicăm aceleași standarde înalte.”

”I-am transmis domnului ministru că procesul de aderare a României la Schengen trebuie să se finalizeze în anul 2023. Aderarea la spațiul Schengen nu e doar un deziderat al României.”

”Am agreat un plan de acțiune pentru prevenirea migrației ilegale și am semant trei documente de cooperare.”

Întrevederea dintre cei doi oficiali a avut loc la sediul ministerului, acolo unde Gerhard Karner a oferit câteva declarații referitoare la întâlnirea de astăzi. Omologul lui Lucian Bode a subliniat importanța acestei întâlniri pentru ambele țări.

„Este foarte important să avem această întrevedere azi, pentru a putea discuta împreună aspecte de securitate care vizează ambele țări. Am avut în ultimele luni discuții dure, însă vedem că sunt și multe puncte comune. Sunt puncte pe care trebuie să le discutăm neapărat mai ales când vorbim de securitatea celor două state. Combaterea călăuzelor, migrația ilegală. Numai împreună cu poliția română am reușit să destructurăm o rețea ilegală condusă de un cetățean român”, a afirmat acesta.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ligia Deca

Înscrierea în creșă sau grădiniță pentru anul școlar 2024-2025, începe pe...

Înscrierea în creșă sau grădiniță pentru anul școlar 2024-2025 începe pe data de 27 mai,  a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, pe Facebook. ”Am anunțat,...
Robert Negoiță: Să se desființeze Primăria Generală a Capitalei

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță: „N-am nimic de împărțit cu primarul...

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, face o serie de precizări după incidentul care a avut loc, luni, în sectorul condus de el, când Poliția...