Lucian Bode: Suntem pe un trend de creștere în toate sondajele de opinie, este și un efect al măsurilor guvernamentale bune

PNL este pe un trend de creştere în sondajele de opinie, un efect şi al măsurilor luate în ultima perioadă de către Guvern, a declarat secretarul general al PNL, Lucian Bode, sâmbătă, la conferinţa de alegeri a PNL Argeş.

„Suntem pe un trend de creştere în toate sondajele de opinie. Acesta este şi efectul măsurilor bune luate în ultima perioadă de către Guvern. Am arătat că ştim ce avem de făcut în vremuri de criză. Am reuşit să luăm măsuri bune atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru categoriile vulnerabile”, a precizat Bode.

Acesta a reafirmat şi că dreapta trebuie să reunească în jurul său forţele de dreapta.

„Pentru că suntem cel mai mare partid de dreapta de pe scena politică românească, cred că este timpul să ne asumăm o misiune importantă, şi anume unificarea dreptei în jurul PNL. Trebuie să învăţăm să transmitem acest lucru în afara partidului”, a spus Lucian Bode.

Declaraţiile au fost făcute la conferinţa de alegeri a PNL Argeş, unde candidează Alina Gorghiu, actual preşedintele interimar, Doru Georgescu, şi Constantin Zăbavă.

„Judeţul Argeş este unul dintre acele judeţe care atunci când ne uităm pe harta electorală apare colorat roşu. Am convingerea că acest lucru se poate schimba”, a afirmat secretarul general al PNL.

Acesta a transmis şi un mesaj din partea preşedintelui PNL, care nu a fost prezent la eveniment.

„Aduc mesajul de încurajare al premierului şi preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, care vă mulţumeşte pentru susţinerea dumneavoastră şi pentru munca de până acum”, a mai spus Bode.

Funcţia de preşedinte al PNL Argeş a rămas vacantă după demisia deputatului Adrian Miuţescu, unul dintre parlamentarii care au plecat din PNL odată cu fostul preşedinte al partidului Ludovic Orban. Interimatul a fost preluat de Alina Gorghiu. Conferinţa de alegeri a PNL Argeş are loc la Filarmonica din Piteşti.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole