Ludovic Orban: Am votat împotriva desemnării lui Dan Vîlceanu pentru funcția de ministru al Finanțelor. Există riscuri

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că răspunderea integrală pentru propunerea lui Dan Vîlceanu pentru funcţia de ministru al Finanţelor îi aparţine premierului Florin Cîţu şi susţinătorilor lui.

Orban şi-a justificat votul împotriva desemnării lui Dan Vîlceanu, în şedinţa Biroului Politic Naţional (BPN) al PNL, prin faptul că nu a putut să parcurgă toată procedura de analiză şi verificare.

Prin votul dat ca preşedinte al PNL mi-am exprimat rezerve extrem de serioase faţă de această candidatură. Domnul prim-ministru Florin Cîţu în toate apariţiile publice a spus că susţine competenţa, integritatea. Din punctul meu de vedere, există riscuri cu privire la această desemnare, din cauza asta mi-am exprimat votul împotrivă. De asemenea, am votat împotrivă pentru ca opinia publică să ştie foarte clar că răspunderea integrală pentru această desemnare îi aparţine premierului Cîţu şi celor care au convocat BPN, care sunt susţinătorii domnului Cîţu„, a afirmat Orban, miercuri, după şedinţa BPN.

El a explicat că BPN pentru validarea lui Dan Vîlceanu a fost convocat de 23 de membri, fiind îndeplinită condiţia statutară ca un sfert dintre membrii să determine convocarea.

Convocarea a fost făcută ieri prin SMS între 17.30 şi 18.30 pentru azi la 10.30. Din acest motiv, din cei 79 de membri care compun BPN au fost prezenţi doar 48 de membri. S-au înregistrat 31 de absenţi care probabil din cauza convocării foarte rapide nu au putut să participe la această şedinţă„, a spus Orban.

El a precizat că propunerea premierului Florin Cîţu ca Dan Vîlceanu să fie ministru al Finanţelor a întrunit 47 de voturi pentru şi un vot împotrivă.

Votul împotrivă îmi aparţine. Modul în care s-a derulat toată procedura, faptul că nu am avut o discuţie cu Florin Cîţu pe tema propunerii făcute publice de premier, faptul că BPN a fost convocat intempestiv fără să fiu informat şi fără să existe un punct de vedere din partea mea, vreau să precizez că aş fi convocat cu siguranţă BPN pentru a valida candidatul la funcţia de ministru al Finanţelor. Afirmaţiile făcute în spaţiul public că ei au făcut această convocare intempestivă a BPN ca urmare a refuzului meu de a-l convoca sunt afirmaţii care nu au nicio legătură cu realitatea„, a adăugat Orban.

Preşedintele PNL a menţionat că Dan Vîlceanu nu a solicitat nicio discuţie cu el şi nu şi-a susţinut în niciun fel candidatura în faţa sa.

Nu am putut să am o discuţie mai profundă de evaluare împreună cu premierul Cîţu. Ca atare, pentru că nu am putut să parcurg toată procedura de analiză serioasă şi de verificare în amănunt am spus că există posibile riscuri legate de această candidatură„, a mai spus Orban. 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Decizie definitivă în Dosarul Caracal: un pas mic pe Calea Dreptății

Într-un dosar care a șocat România și a fost marcat de neglijență și dezamăgire, o nouă etapă a fost marcată prin decizia definitivă a...

Stenograme explozive care aruncă în aer PMP: cine se află în...

Recentele dezvăluiri legate de stenogramele în care este implicat Cristian Diaconescu au adus o nouă lumină asupra politicii interne din cadrul Partidului Mișcarea Populară...