Orban, vizită la Galați, în fieful lui Cîțu. Liderul organizației PNL a „uitat” să anunțe conferința de presă

Publicat: 24 aug. 2021, 19:54, de Sorin Costea, în POLITICĂ , ? cititori
Orban, vizită la Galați, în fieful lui Cîțu. Liderul organizației PNL a „uitat” să anunțe conferința de presă
Ludovic Orban INQUAM_Octav_Ganea

Președintele PNL, Ludovic Orban, efectuează miercuri o vizită în fieful contracandidatului său la șefia partidului, premierul Florin Cîțu. Organizația PNL Galați l-a susținut pe Orban pentru obținerea unui nou mandat de președinte, dar pe 2 august liderul liberalilor gălățeni, deputatul George Stângă, a schimbat brusc macazul, anunțând că organizația sa îl susține pe Cîțu.

Potrivit unor surse din PNL Galați, Ludovic Orban va sosi miercuri la Galați, pentru a-și prezenta moțiunea în cadrul organizației locale. Miercuri după-amiază, Orban va susține o conferință de presă al cărui subiect va fi prezentarea moțiunii sale.

Surprinzător, organizația condusă de deputatul George Stângă pare să încerce boicotarea întâlnirii lui Orban cu jurnaliștii. Dacă alte evenimente similare erau anunțate cu două, trei, zile înainte, de această dată s-a evitat anunțarea conferinței de presă. Ostentativ, Biroul de Presă al PNL Galați a transmis marți un comunicat despre faptul că primarul PNL din orașul Berești a premiat o tânără sportivă, lansând o știre nerelevantă în comparație cu conferința de presă a președintelui PNL.

Urmează ca în prima decadă din septembrie să vină la Galați și Florin Cîțu, pentru a-și prezenta moțiunea. Pe data de 17 septembrie, Biroul Politic al PNL Galați se va întruni într-o nouă ședință pentru a decide, a 3-a oară, căruia dintre cei doi candidați îi vor fi acordate voturile la congres.

După stenogramele DNA din cabinetul ministrului Transporturilor, liderul PNL Galați a trecut în barca lui Cîțu

Organizația PNL Galați, condusă de deputatul George Stângă și-a anunțat susținerea pentru Ludovic Orban încă din luna februarie, când Biroul Politic al PNL Galați a votat în unanimitate o astfel de decizie. Pe data de 22 mai, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PNL Galaţi, George Stângă, declara: „eu, personal îl susţin pe Ludovic Orban la preşedinţia partidului, la fel şi organizaţia judeţeană PNL Galaţi, care a votat în unanimitate, în luna februarie, pentru susţinerea actualului președinte al PNL”.

Pe 2 iulie, rezultatele alegerilor din cadrul Județenei PNL Galați confirmau susținerea lui Ludovic Orban, alegerile fiind câștigate de echipa care îl susține pe actualul președinte, condusă de George Stângă, susținătorii lui Cîțu  suportând o înfrângere categorică.

Surprinzător, pe data de 2 august, Stângă a convocat o nouă ședință a Biroului Politic Judeţean al PNL Galaţi cu scopul de a decide, din nou, ce candidat va susţine organizația la Congresul PNL. Rezultatul a fost retragerea sprijinului lui Orban și susținerea lui Cîțu pentru șefia PNL.

Schimbarea de macaz a liderului PNL Galați a venit la scurt timp după apariția în presă a înregistrărilor DNA din cabinetul ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, în care Stângă îi cerea lui Drulă să prelungească mandatele directorilor companiilor naționale AFDJ Galați și APDM Galați cu încă 4 luni, pentru a fi depășit momentul alegerilor interne din PNL Galați, deoarece destituirile celor doi directori puși de PNL ar fi scăzut șansele lui Stângă de a fi reales.