Macron anunță noi proiecte în industria de apărare. Ce poate câștiga România de la reuniunea de la Paris

Publicat: 13 iul. 2026, 10:28, de Rona David, în Apărare , ? cititori
Macron anunță noi proiecte în industria de apărare. Ce poate câștiga România de la reuniunea de la Paris
Reuninune Paris

Douăzeci si cinci de lideri ai statelor aliate se reunesc luni la Paris pentru a discuta noi măsuri de sprijin pentru Ucraina, în contextul în care atacurile cu rachete balistice și drone lansate de Rusia s-au intensificat în ultimele săptămâni. Pe agenda reuniunii se află consolidarea apărării aeriene a Kievului, noi sancțiuni împotriva Moscovei și viitoarele garanții de securitate pentru Ucraina.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa la reuniunea „Coaliției de Voință”, unde sunt așteptați peste 25 de lideri internaționali. România va fi reprezentată de președintele Nicușor Dan, care va ajunge la Paris după consultările de la Palatul Cotroceni privind formarea noului Guvern.

Ucraina cere mai multe sisteme de apărare antiaeriană

Întâlnirea are loc după un nou val de atacuri rusești asupra Ucrainei. În weekend, bombardamentele cu rachete și drone au provocat moartea a opt persoane și rănirea altor zeci, iar Kievul avertizează că rezervele de muniție pentru sistemele de apărare antiaeriană sunt tot mai reduse.

Președintele Volodimir Zelenski a cerut aliaților să accelereze livrările de sisteme și muniție pentru interceptarea rachetelor balistice.

„Rachetele balistice lansate de Vladimir Putin vizează în mod deliberat zone civile, iar luna iunie a fost una dintre cele mai sângeroase de la începutul războiului”, a declarat ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot.

Patriot, SAMP-T și un nou sistem european

Potrivit autorităților franceze, una dintre principalele teme ale reuniunii va fi întărirea apărării antirachetă a Ucrainei.

Printre variantele analizate se numără achiziția unui număr suplimentar de rachete pentru sistemele americane Patriot, accelerarea desfășurării sistemului franco-italian SAMP-T și dezvoltarea unui nou sistem european de apărare antiaeriană, la care Ucraina să participe inclusiv în procesul de producție.

Oficialii occidentali spun că lipsa muniției pentru sistemele existente a făcut ca Ucraina să intercepteze din ce în ce mai greu rachetele balistice rusești, care zboară cu viteze de câteva ori mai mari decât cea a sunetului.

Noi sancțiuni împotriva Rusiei

Pe lângă sprijinul militar, liderii occidentali vor discuta și despre noi măsuri economice împotriva Moscovei.

Un obiectiv important este limitarea activității așa-numitei „flote fantomă”, formată din petroliere folosite pentru transportul petrolului rusesc în afara regimului de sancțiuni.

În același timp, Uniunea Europeană pregătește adoptarea celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.

Macron pregătește noi anunțuri

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că reuniunea de la Paris va fi urmată de mai multe decizii, inclusiv acorduri bilaterale privind producția comună de armament.

De asemenea, liderii ar putea aproba organizarea unor exerciții militare comune, ca parte a planurilor privind constituirea unei viitoare forțe multinaționale care să ofere garanții de securitate Ucrainei în cazul unui acord de pace.

Reuniunea de la Paris are loc la câteva zile după summitul NATO, în care statele aliate și-au reafirmat sprijinul pe termen lung pentru Ucraina și angajamentul de a consolida securitatea pe flancul estic al Alianței.