Mai mulți angajați din Primăria Buzău au fost condamnați la închisoare

Publicat: 18 dec. 2022, 17:00, de Vlad Stefan Orjan, în ACTUALITATE , ? cititori
Mai mulți angajați din Primăria Buzău au fost condamnați la închisoare

Grupul infracțional organizat de la Primăria Buzău a fost condamnat la închisoare, după ce au șters datoriile unor persoane și societăți comerciale din sistemul de plăți a instituției publice. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a fost chemat drept martor în proces.

Magistrații buzoieni au decis să-i achite pe inclupații Gegea Ion, Boaru Cătălin Liviu, Neamu Bogdan Mihai, Toşu Virgil, Bunea George şi Răileanu Carmen George, pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. 1, 2 C.pen. (perioada 2010-2015), întrucât fapta nu există.

Totuși, magistrații buzoieni i-au condamnat și la închisoare

Gegea Ion, fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu în dauna intereselor publice. (…) Condamnă inculpatul Gegea Ion la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de instigare la fraudă informatică, în perioada 2010-2015. Inculpatul având de executat în final pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării a unor drepturilor.

Boaru Cătălin Liviucondamnă inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu în dauna intereselor publice, daca prin fapta s-a obţinut un folos necuvenit pentru altul, în perioada 2010-2015.

Dispune suspendarea executării pedepsei rezultante aplicate, sub supraveghere, pe o durată de 3 ani ce constituie termen de supraveghere pentru condamnat.
În baza art.93 al.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

  • să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
  • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
  • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei și orice deplasare care depășește 5 zile;
  • să comunice schimbarea locului de muncă;
  • să comunice informaţii și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
    În baza art.93 al.2 C.pen., impune condamnatului să execute următoarele obligaţii:
  • să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
    În baza art.93 al.3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile la S.C. URBIS SERV S.R.L. Buzău sau S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUZĂU S.A.

Neamu Bogdan Mihaicondamnă inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu în dauna intereselor publice, daca prin fapta s-a obţinut un folos necuvenit pentru altul, în perioada 2010-2015. Dispune suspendarea executării pedepsei rezultante aplicate, sub supraveghere, pe o durată de 3 ani ce constituie termen de supraveghere pentru condamnat.
În baza art.93 al.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere precum în cazul inculpatului Boaru Cătălin Liviu.

Toșu Virgilcondamnă inculpatul Toșu Virgil la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu în dauna intereselor publice, în perioada 2010-2015. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 1 an și 6 luni închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, inculpatul având de executat în final pedeapsa de 2 ani închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei rezultante aplicate, sub supraveghere, pe o durată de 3 ani ce constituie termen de supraveghere pentru condamnat. În baza art.93 al.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere precum în cazul inculpatului Boaru Cătălin Liviu.

Martori cheie în proces

În timpul procesului au fost chemați mai mulți martori cu nume de răsunet precum Marcel Ciolacu, Topală Adriana(membră marcantă în PSD și angajată la Primăria Buzău), Fănică Bârlă, dar și Avramescu Auraș.

Inițial Marcel Ciolacu a fost citat ca martor în proces, însă acesta s-a prezentat de abia la a doua citare.

Ciolacu a deținut funcția de consilier local și a fost ales viceprimar pentru mandatul 2008–2012, fiind mâna dreaptă a primarului Constantin Boșcodeală.

Discuții înainte ca magistrații buzoieni săi „jumulească” cu condamnări

În urmă cu câteva luni, reporterul Puterea.ro i-a surprins pe doi dintre inculpați pe holul Tribunalului Buzău, care a spus următoarele: ,,Ne-au chemat ca pe niște pui jumuliți la tăiere, sperăm să terminăm odată. Ne-au ținut numai prin tribunale!”

Condamnările vin în contextul în care DIICOT Buzău a trimis în judecată 6 funcţionari ai Direcţiei Economice a Municipiului Buzău pe care îi acuza de constituirea unui grup infracțional organizat.

Rechizitoriul procurorilor DIICOT

Conform unui comunicat al DIICOT emis în 2016, „în cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2010–2015, la nivelul Primăriei municipiului Buzău, s-a constituit  un grup infracțional organizat, format din mai mulți funcționari publici care activau în cadrul compartimentelor de colectare, urmărire și executare a creanțelor persoanelor fizice și juridice, care (…) au introdus în sistemul informatic de taxe și impozite date nereale, prin care au fost clasate și anulate nelegal un număr de 114 amenzi contravenționale, parte din ele vizând funcționari cu atribuții de conducere la nivelul unor instituții publice din municipiul Buzău, rude ale acestora, un magistrat, rude ale unor cadre de poliție”.

De asemenea, procurorii DIICOT susțin că membrii grupului au diminuat cuantumul debitelor datorate de către mai mulți agenți economici, nu au urmărit, executat și încasat creanțele fiscale datorate cu  titlu de impozite și taxe locale pentru bugetul local al municipiului Buzău precum și a amenzilor contravenționale aplicate unor persoane juridice.

Astfel, procurorii DIICOT au constat un prejudiciul produs bugetului de stat în cuantum  de 3.135.454,76 lei, din care 36.595 lei reprezintă amenzi contravenționale șterse nelegal din sistemul informatic, iar 3.098.859,77 lei creanțe fiscale datorate bugetului local al municipiului Buzău și de stat, neurmărite, neîncasate și neexecutate silit.

De pe urma acestor fapte ar fi beneficiat reprezentanţii a 11 societăţi comerciale şi aproape 40 de persoane fizice.