Mâncați săptămânal morcovi și scădeți riscul de cancer!

Publicat: 20 dec. 2023, 21:40, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Mâncați săptămânal morcovi și scădeți riscul de cancer!
foto: DOC.RO

Un recent studiu indică faptul că morcovii ajută la reducerea riscului de cancer. Este principala concluzie a studiului publicat în revista Critical Reviews in Food Science and Nutrition, transmite The Sun.

Mai precis, cinci morcovi pe săptămână reduc riscul de cancer cu 20%, comparativ cu persoanele care nu au acest obicei alimentar. Și o veste bună vine și pentru persoanele care nu sunt tocmai interesate de această legumă: și o singură porție pe săptămână reduce riscul de cancer cu 4%.

Pentru această cercetare, autorii au analizat datele extrase din 200 de studii în care au fost incluse 4,7 milioane de persoane.

”Numeroase cercetări au remarcat beneficiile morcovilor … Totuși, majoritatea studiilor s-au concentrate pe beta-caroten, unul din compușii fitochimici ai morcovilor, care dă culoarea acestei legume”, explică autorul principal al cercetării, Charles Ojobor, doctorand la Universitatea Newcastle.

Pentru studiul nostru, am examinat diferitele tipuri de cancer și analiza noastră a arătat că persoanele care mănâncă în fiecare săptămână cinci porții de morcovi se asigură de o reducere cu 20% a riscului de cancer, mai transmite acesta.