Acesta a prezidat o conferinţă în cadrul căreia au fost prezentate documentele care stabilesc orientările strategice pentru atragerea fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027, conferinţă la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor de management, mediului de afaceri, societăţii civile şi ai altor parteneri de dialog.
În cadrul reuniunii au fost prezentate documentele care stabilesc modul în care vor fi investite fondurile alocate pentru perioada 2021-2027: Acordul de Parteneriat şi cele 16 programe operaţionale.
„Marcăm astfel finalizarea etapei de construcţie a programelor operaţionale începută în mandatul meu din 2019/2020. Obiectivul de atunci era ca România să lanseze pentru prima oară programele operaţionale înaintea începerii efective a perioadei de programare. Putem spune deci astăzi că am transmis Comisiei Europene 13 din cele 16 programe operaţionale, incluzând şi POR Bucureşti-Ilfov, al cărui Memorandum a fost prezentat astăzi în şedinţa de Guvern. Cu siguranţă nimic nu este întâmplător în viaţă, dacă am făcut parte atât din iniţierea construcţiei prin care vor fi finanţate cele mai importante investiţii ale #RomanieiViitorului, cât şi din finalizarea etapei. Vreau să felicit echipa Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene pentru mobilizarea exemplară pe care o văd atât eu, cât mai ales viitorii beneficiari care aşteaptă cu extrem interes operaţionalizarea investiţiilor”, a declarat ministrul Marcel Boloş.
Programele Operaţionale prin care România va atrage fondurile alocate pentru perioada 2021-2027 sunt: