Mesajul lui Marcel Ciolacu pentru polițiștii români: „Profesionalismul vostru inspiră încredere”

Publicat: 25 mart. 2024, 14:36, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în POLITICĂ , ? cititori
Mesajul lui Marcel Ciolacu pentru polițiștii români: „Profesionalismul vostru inspiră încredere”

În fiecare an, în ziua de Buna Vestire, se sărbătorește și Ziua Poliției Române. Cu această ocazie, premierul Marcel Ciolacu a postat pe pagina de Facebook a Guvernului un mesaj către toți polițiștii.

„Astăzi, în zi sfântă de Buna Vestire, sărbătoarea creştină a dăruirii şi a speranţei, marcăm, ca în fiecare an, şi Ziua Poliţiei Române. Poliţiştilor şi întregului personal al acestei instituţii le revine o misiune extrem de complexă, cu rol esenţial în menţinerea ordinii publice şi a siguranţei cetăţenilor. Sunteţi mereu în prima linie în această misiune. Profesionalismul, dedicarea şi curajul de care aţi dat dovadă în situaţii de multe ori dificile şi lupta pe care o duceţi împotriva infracţionalităţii de orice natură sunt în măsură să inspire încredere în siguranţa comunităţilor în care trăim. Vă doresc sănătate şi succes în activitatea dumneavoastră! La mulţi ani Poliţiei Române!”, a scris premierul Marcel Ciolacu în mesajul său.

La rândul lui, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a spus: „Vorbim despre o instituţie care este permanent în acţiune. Dacă vreţi, în termeni militari, de o armată care e permanent în luptă. În fiecare zi, chiar şi acum când vorbim, avem mii de colegi la datorie, care protejează ordinea publică, apără cetăţenii, menţin ordinea de drept, apără democraţia, până la urmă. Numai în acest an, am avut 400 de operaţiuni importante, dintre care aproximativ 200 pe combaterea drogurilor împreună cu procurorii de la DIICOT. De aceea, cred că nu există nedreptate mai mare care s-ar putea face aceste instituţii, decât să fie judecată pe exemple mai puţin fericite, pe operaţiuni care nu reuşesc aşa cum şi le-au propus poliţiştii. Este ca şi când ai reproşa într-un război unui soldat, aflat în tranşee, că nu atinge cu gloanţele sale toate ţintele inamice. E la fel de absurd. Sigur, cantitatea este importantă. Sigur, e important dacă aceste momente operative mai puţin reuşite sunt frecvente sau izolate. Şi aici statistica ne ajută să răspundem corect. Cazurile la care s-a mai făcut referire sunt izolate, ele nu pot contrabalansa miile de acţiuni în care poliţiştii protejează valori fundamentale pentru viaţa cetăţenilor şi pentru democraţie”.