Marea Britanie majorează salariul minim, în 2022. Care sunt categoriile vizate

În Marea Britanie, salariul minim pentru angajații cu vârsta de 23 de ani şi peste, va fi majorat, începând din aprilie 2022, de la 8,91 lire sterline pe oră la 9,50 lire sterline (13,06 dolari) pe oră pentru a crește atractivitatea, în condițiile în care milioane de municitorii au salarii scăzute, relatează Reuters şi Bloomberg.

„Majorarea salariilor ne va asigura că va creşte atractivitatea muncii şi vom rămâne în grafic pentru a ne îndeplini obiectivele de a nu mai avea salarii scăzute până la următoarele alegeri”, a declarat ministrul de Finanţe, Rishi Sunak, înaintea prezentării bugetului anual, programată a avea loc miercuri.

El promite că majorarea va viza și salarizarea celor care nu au încă 23 de ani și care sunt plătiţi mai puţin decât nivelul salariului minim. În 2022, ar urma astfel să ia sfârșit îngheţarea salariilor în sectorul public din Marea Britanie.

În noiembrie 2020, Guvernul de la Londra a anunţat că va îngheţa salariile în sectorul public, decizie intrată în vigoare în aprilie. Sunak explica că nu poate fi justificată o majorare a salariilor în sectorul public, în condiiile în care mulţi angajaţi din sectorul privat sunt afectaţi puternic de criza provocată de pandemie.

„Redresarea solidă a economiei şi semnele încurajatoare de pe piaţa forţei de muncă” sunt motivele pentru care îngheţarea salariilor în sectorul public din Marea Britanie va lua sfârşit în aprilie 2022, susține Sunak.

Există, însăm și categorii de salariați care au fost exceptaţi de la îngheţarea salariilor. Este vorba de angajaţii din Serviciul britanic de Sănătate Publică (NHS) şi toţi funcţionarii publici care câştigă mai puţin de 24.000 lire sterline (33.049 dolari), alături de peste două milioane de angajaţi, inclusiv pompieri, poliţişti şi profesori.

„În condiţiile în care economia se redresează semnificativ, este corectă majorarea salariilor pentru angajaţii din domeniul medical, din învăţământ şi alţi lucrători din sectorul public, care şi-au adus contribuţia în timpul pandemiei”, a declarat Sunak.

Mai multe locuri de muncă vacante

Numărul locurilor de muncă vacante în Marea Britanie a crescut la 1,1 milioane în perioada iulie-septembrie 2021, cel mai ridicat nivel de când s-a început publicarea acestor date, în 2001, fiind peste nivelul de dinaintea pandemiei de coronavirus (COVID-19).

De asemenea, s-a mărit și numărul angajaţilor aflaţi pe statele de plată ale companiilor britanice cu 207.000 în septembrie, faţă de august, ceea ce arată continuarea redresării pieţei forţei de muncă, conform datelor publicate recent de Oficiul Naţional de Statistică (ONS). În total, numărul angajaţilor a atins nivelul record de 29,2 milioane, odată cu atenuarea restricţiilor.

Câştigurile salariale medii s-au majorat, în perioada iunie-august 2021, cu 7,2% în ritm anual, ceea ce înseamnă totuși o încetinire după avansul de 8,3% din perioada mai-iulie 2021. Câştigurile totale, excluzând bonusurile, au înregistrat un avans anual de 6% în perioada mai – iulie 2021.

Dacă în 2020 economia s-a contractat cu aproape 10%, acum Guvernul speră să se redreseze semnificativ, datorită atenuării restricţiilor.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cum se fereste Piedone de ”vanatori”

Cum se ferește Piedone de ”vânători”! Cadoul inedit primit de edil

Cristian Popescu Piedone își ține la curent urmăritorii de pe rețelele sociale cu evenimentele din viața sa. Așa s-a întâmplat și astăzi, când a...

Barajul Bicaz, verificat după cutremurul de azi dimineață!

În urma unui cutremur cu magnitudinea de 3.3, care a avut loc în această dimineață în județul Neamț, autoritățile au demarat verificări în zona...