Marian Drăgulescu a luat medalia de argint la sărituri la Cupa Mondială de la Varna

Publicat: 30 mai 2021, 20:34, de Raluca I. Heroiu, în SPORT , ? cititori
Marian Drăgulescu a luat medalia de argint la sărituri la Cupa Mondială de la Varna

Marian Drăgulescu a fost medaliat, duminică. Gimnastul român în vârstă de 40 de ani a luat medalia de argint în finala de la sărituri, la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Varna (Bulgaria).

Marian Drăgulescu, sportiv calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de sărituri, a fost notat cu 14,350 la prima săritură şi cu 14,700 la a doua. Numărul de gimnastică a fost postat chiar pe pagina de Facebook a sportivului.

Medalia de aur a revenit ucraineanului Nazar Cepurnîi, cu 14,700 (ambele note au fost de 14,700).

Vineri, sportivul terminase calificările cu a şasea medie, 14,125, menționează Agerpres.