Marian Mina anunță voalat politizarea instituțiilor publice. Președintele PSD Giurgiu anunță schimbări la instituțiile deconcentrate

Publicat: 11 mart. 2022, 10:07, de Puterea.ro, în News , ? cititori
Marian Mina anunță voalat politizarea instituțiilor publice.  Președintele PSD Giurgiu anunță schimbări la instituțiile deconcentrate
Marian Mina

O emisiune a unui post de televiziune locală online l-a avut ca invitat pe președintele PSD Giurgiu, deputatul de Giurgiu Marian Mina. Dintre multele afirmații ale președintelui PSD Giurgiu, Marian Mina, care ar merita o analiză atentă a unui procuror, una ne-a atras atenția puțin mai mult decât celelalte: ”Probabil ca și la acele deconcentrate (n.r. Instituțiile deconcentrate ale județului Giurgiu) vor interveni schimbări în următoarea perioadă foarte apropiată”.

Instituțiile deconcentrate sunt instituții prin care se asigură redistribuirea de competențe administrative și financiare de către ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu.

Aceste instituții nu au nicio legătură legală cu deciziile politice, iar funcțiile din aceste instituții intră în categoria funcțiilor publice a căror politizare nu este nici oportună, din punct de vedere al bunului mers al administrației, și nici legală.

Afirmația președintelui PSD Giurgiu ne face să ne întrebăm de ce ar anunța cu dezinvoltură cineva ”schimbări în următoarea perioadă foarte apropiată”? Poate din cauză că această afirmație se încadrează în tiparul ”tătucului de județ”, model implementat și perfecționat de colegi de partid ai domnului Mina, colegi precum Mazăre, Oprișan, Bădălău sau Dragnea și din cauză că acesta este genul de politică pe care Marian Mina a învățat să-l practice ca pupil al infamului personaj politic, nașul său, Niculae Bădălău. A fost, credem, și un fel de atenționare pe care Mina, ca președinte al PSD Giurgiu, a încercat să o trimită primarilor giurgiuveni, un fel de:”Fiți atenți! Pun eu gheara politică pe deconcentrate și atunci vedeți voi ce pățiți!”.

Deși de mai bine de un an și jumătate președintele PSD Giurgiu acuză presiuni exercitate la adresa unor primari giurgiuveni prin instituțiile deconcentrate la care acum anunță… ”posibile schimbări”, până în ziua de azi nu a fost în măsură să producă nicio dovadă în susținerea afirmațiilor sale. Am fi curioși, atât redacția noastră cât și publicul giurgiuvean, să aflăm de la președintele PSD Giurgiu care sunt acei primari ”presați prin controale”.

De asemenea trebuie să ne explice domnul președinte PSD Giurgiu și dacă primăriile conduse de primari care și-au câștigat mandatul ca membri PSD trebuie cumva eliminate din procesele legal de verificare și control exercitate de instituțiile statului care au în atribuții aceste activități.