Măsură fără precedent a Guvernului Ciolacu în goana sa după bani!

Publicat: 05 sept. 2023, 10:00, de Teodora Dinu, în ECONOMIE , ? cititori
Măsură fără precedent a Guvernului Ciolacu în goana sa după bani!

Măsura planificată de Guvern pentru a acoperi gaura la buget ar putea declanșa un adevărat dezastru financiar.  Premierul Ciolacu vrea să-i impoziteze chiar și pe românii care au investit pentru a ajuta statul.

Guvernul planifică, prin ordonanța cu măsurile fiscale menită să reducă deficitul bugetar, să impoziteze dobânzile încasate de populația care investește în titlurile de stat Tezaur și Fidelis. Această măsură este fără precedent!

Titlurile de stat Tezaur și Fidelis au prezentat un interes ridicat din partea populației tocmai pentru că dobânda încasată nu era impozitată (spre deosebire de veniturile din dobânzile la depozite). Și statul a fost interesat să ofere această facilitate, deoarece banii românilor care investeau în aceste instrumente financiare erau folosiți pentru acoperirea deficitului public, conform economedia.ro.

Însă, acum, Guvernul vrea să introducă un impozit de 10%, reținut la sursă, pe dobânda încasată din investițiile în titlurile de stat.

„Veniturile sub formă de dobânzi realizate din deținerea instrumentelor financiare care atestă datoria publică a statului, precum și a unităților administrativ- teritoriale, se impun cu o cotă de 10% din suma acestora, impozitul fiind final. Pentru veniturile sub formă de dobânzi, impozitul se calculează și se reține la momentul plății dobânzii, de către entitățile autorizate potrivit legii să efectueze plățile aferente acestor instrumente de datorie publică. Plata impozitului pentru veniturile din dobânzi se face până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut. Impozitul datorat se plătește la bugetul de stat”, arată ordonanța de urgență pregătită de Guvern.

Impozitarea dobânzilor la titlurile de stat Tezaur și Fidelis poate declanșa o criză

Dacă ne uităm că, de exemplu, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans, putem anticipa o adevărată criză dacă statul chiar are de gând să introducă acest impozit, la fel ca la bănci. Să nu uităm criza generată de retragerea economiilor în euro din bănci. 

Citește și: Ministerul Finanțelor își astupă deficitul prin noi titluri de stat