MedLife va contracta un credit sindicalizat de 40 mil. euro de la 4 bănci

Publicat: 26 mart. 2021, 15:00, de Răzvan Zamfir, în Sănătate , ? cititori
MedLife va contracta un credit sindicalizat de 40 mil. euro de la 4 bănci
Mihai Marcu, CEO si Presedinte MedLife Group

Sistemul Medical MedLife vrea să-și majoreze facilitățile de credit existente cu 40 milioane de euro prin semnarea unui credit sindicalizat, discuțiile fiind deja avansate cu băncile. În funcție de oportunități, la această majorare se vor adăuga, după caz, și alte lichidităţi importante ale companiei.

Sindicatul de bănci care ar urma să semneze noul credit este format din Banca Comercială Română, în calitate de coordonator, aranjor principal, agent de documentație, agent de facilitate și garanții și finanțator, BRD Groupe Société Générale, Banca Transilvania și Raiffeisen Bank, în calitate de aranjori principali și finanțatori.

Noile fonduri vor fi dedicate consolidării și extinderii grupului la nivel național, prin dezvoltarea de unități medicale, precum MedPark, unde pacientul să beneficieze de o abordare 360 de grade atât din punct de vedere al complexității actului medical, cât și al calității serviciilor adiacente. Accent major va fi pus și pe dezvoltarea programelor și proiectelor în context pandemic, proiecte ce țin de zona de prevenție, oncologie și radioterapie medicală, tehnologizare și digitalizare, obiectivul principal fiind nevoile pacientului 2021, trecut sau nu prin infecția COVID-19

Potrivit reprezentanților companiei, suma nu este destinată finalizării achizițiilor în curs pentru care MedLife dispune de lichidițăti suficiente.

Cifrăde afaceri de 251 mil. euro în 2020

Totodată, reprezentanții grupului anunță că un alt segment vizat este programul de achiziții, atât național, cât și internațional, și întărirea infrastructurii de sănătate la nivelul întregii țări, unde pacientul să poată avea acces rapid la servicii medicale, în orice zonă s-ar afla.

„Am susținut dintotdeauna că România are un potențial extraordinar și oameni expepționali care știu să se mobilizeze la criză și care reușesc să facă față provocărilor. Programul de achiziții va rămâne și el activ, așa cum am anunțat, avem în derulare 3 – 4 discuții avansate în România și 1 – 2 în afara granițelor, de dimensiuni mai mici. Facem planuri strategice, dar vom calibra investițiile și în funcție de modul în care va evolua pandemia”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.

MedLife a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri proformă consolidată la nivel de grup în valoare de 251 milioane euro în creștere cu 25,5% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Potrivit reprezentanților companiei, cifrele bugetate pentru anul 2021 la nivel consolidat arată o creștere de 15% a cifrei de afaceri, precum și o menținere a profitabilității curente (marja EBITDA) la nivel de grup. Cifrele bugetate nu includ achizițiile anunțate la sfârșitul anului 2020, care vor fi adaugate pe măsură ce procedurile de finalizare se vor încheia.