Membrii europeni ai Consiliului de Securitate ONU se vor întâlni pentru a discuta despre situația din Coreea de Nord

Publicat: 27 mart. 2021, 19:00, de Răzvan Zamfir, în Internațional , ? cititori
Membrii europeni ai Consiliului de Securitate ONU se vor întâlni  pentru a discuta despre situația din Coreea de Nord

Membrii europeni ai Consiliului de Securitate le-au cerut partenerilor din această instanţă o reuniune, marţi, privind ultimele tiruri de rachete din Coreea de Nord, au făcut cunoscut vineri surse diplomatice, citate de AFP.

Această reuniune dorită de Franţa, Estonia, Irlanda, Norvegia şi Marea Britanie, ar urma să aibă loc marţi la orele prânzului şi cu uşile închise, au precizat sursele.

Vineri dimineaţă, la iniţiativa SUA, Comitetul pentru sancţiuni al ONU însărcinat cu Coreea de Nord, reunind cele 15 ţări membre ale Consiliului de Securitate, a cerut grupului său de experţi ai Naţiunilor Unite să ancheteze asupra tirurilor de rachete nord-coreene de joi, potrivit diplomaţilor. Tot vineri, în cursul unui vot, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie care prelungeşte până la 30 aprilie 2022 mandatul experţilor ONU însărcinaţi să controleze aplicarea diferitelor serii de grele sancţiuni economice împotriva Phenianului.

Un raport până pe 3 august

Rezoluţia, adoptată în unanimitate de cei 15 membri ai Consiliului, potrivit diplomaţilor, solicită grupului de experţi un raport de etapă până cel târziu la 3 august şi un document final nu mai târziu de 28 ianuarie 2022.

Mandatul experţilor urma să expire şi reînnoirea lui nu are legătură cu ultimele tiruri de rachete nord-coreene. În plină criză, adoptarea acesteia a beneficiat, totuşi, de sprijinul Chinei şi al Rusiei, care în 2020 ceruseră relaxarea sancţiunilor internaţionale impuse Coreei de Nord.

Destinate stopării programelor balistice şi nucleare ale Phenianului, sancţiunile se referă în special la importurile de petrol în Coreea de Nord şi la exporturile sale de cărbune, textile şi la pescuit.

Vineri, Phenianul a anunţat că tirul din ziua precedentă, care i-a atras un avertisment din partea Washingtonului, a fost al unor „rachete tactice ghidate de un tip nou”. Au fost lansate două exemple ale acestui proiectil cu motor pe combustibil solid, iar aceste teste ar putea constituit o încălcare a rezoluţiilor ONU, mai scrie AFP